13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportRezultatul meciului amânat România – Norvegia, stabilit de UEFA

Rezultatul meciului amânat România – Norvegia, stabilit de UEFA

Federația Română de Fotbal a primit precizări din partea UEFA după ce forul european a transmis că meciul dintre România și Norvegia nu se mai dispută ca urmare a imposibilității formației norvegiene de a face deplasarea ca urmare a deciziei autorităților locale de a interzice ieșirea din țară a delegației în urma depistării unui caz de infectare cu Covid-19.

Speța va fi analizată de Corpul de Control, Etică și Disciplină din cadrul UEFA iar hotărârea finală se va lua potrivit regulilor speciale aplicate partidelor din competiţiile UEFA la nivel de echipe naţionale, aşa cum au fost acestea aprobate de Comitetul Executiv UEFA din 29 august 2020.

FRF a precizat că situația meciului amânat dintre România și Norvegia face parte din pricipiul 3, așa cum apare el în documentul forului european de fotbal:

„Dacă partida nu poate fi reprogramată, UEFA Control, Ethics and Disciplinary Body va lua o decizie. Federaţia care este responsabilă pentru nedisputarea partidei sau pentru imposibilitatea disputării acesteia până la finalul ei va fi declarată ca pierzătoare prin forfait de către UEFA Control, Ethics and Disciplinary Body. Dacă se ajunge la concluzia că ambele echipe sunt responsabile sau niciuna dintre ele nu este responsabilă pentru nedisputarea partidei sau imposibilitatea disputării acesteia până la finalul ei, nu poate fi declarat forfait. Dacă meciul nu poate fi declarat forfait, rezultatul partidei va fi decis prin tragere la sorţi (1-0, 0-1 sau 0-0) de către administraţia UEFA.”

România trebuia să joace duminică, de la ora 21.45, cu Norvegia pe Arena Națională. Pentru selecționata țării noastre urmează o deplasare pentru un meci la Belfast, pe 18 noiembrie, ora 21.45, cu Irlanda de Nord, partidă din Liga Națiunilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă