25.7 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialCiuhandu acuza Alianta "D.A."

Ciuhandu acuza Alianta „D.A.”

Presedintele PPCD, primarul din Timisoara Gheorghe Ciuhandu, a lansat atacuri dure la adresa actualilor guvernanti si s-a aratat profund nemultumit de felul in care cel pe care l-a sprijinit in turul doi al alegerilor sa ajunga presedinte al tarii guverneaza Romania. Liderul crestin-democrat i-a recomandat lui Traian Basescu „sa se implice in activitatile care ii revin si sa se lase de spectacole”.
Potrivit lui Ciuhandu, actualii guvernanti, parca s-ar concura cu cei din PSD atunci cand vine vorba de nerespectarea democratiei. „Acum se face democratie in functie de interesele de partid, dar sub forma legalizata, in timp ce social-democratii au implementat o democratie autoritara”, a afirmat presedintele PPCD. El crede ca nu s-a schimbat deloc fondul problemelor.
„Pentru ca nu ne aflam la guvernare, cred ca avem libertatea si perspectiva de a vorbi obiectiv”, a adaugat primarul. In viziunea sa, problemele cele mai grave ale tarii Ð posibilitatea de a pierde trenul catre Uniunea Europeana chiar si in 1 ianuarie 2008, situatia economica, pregatirea pentru iarna – ar trebui sa fie prioritare pentru guvernanti mai mult decat „baletul” cu codul fiscal, marirea TVA si introducerea a tot felul de taxe.
Desi dezamagit de modul cum se face politica coalitiei aflata la guvernare, Gheorghe Ciuhandu a spus ca va face lobby pentru tara noastra la intalnirea pe care o va avea, in data de 2 septembrie la Nurnberg, in Germania, cu reprezentantii Uniunii Crestin-Sociale (CSU), unde a fost invitat de premierul bavarez Edmund Stoiber. „Nu voi ascunde tarele actualei guvernari si voi prezenta situatia din tara. Voi pleda pentru integrarea Romaniei la modul pozitiv, dar trebuie sa existe si sustinere la nivel faptic, in interiorul tarii”, a completat liderul crestin-democrat.

Cele mai citite

Chivu pregătește două mutări importante la Inter! Clubul italian este aproape de un dublu transfer

Inter negociază transferurile lui John Stones și Cristian Romero, în încercarea de a întări defensiva pentru noul sezon.Inter continuă campania de achiziții pentru noul...

Parcare și metrou într-un singur abonament: Metrorex lansează oferta săptămânală la Terminalul Străulești

Reprezentanții Metrorex susțin că noua opțiune vine în sprijinul celor care folosesc zilnic transportul public, oferind o alternativă rapidă și mai eficientă pentru evitarea...

Strategia pentru conservarea biodiversităţii, depusă în Parlament pentru a evita riscul pierderii a un miliard de euro din PNRR

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat marţi că a fost depus în Parlament proiectul de lege privind strategia pentru conservarea biodiversităţii, afirmând...
Ultima oră
Pe aceeași temă