7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăVot zdrobitor în Senat în favoarea referendumului pentru familia firească

Vot zdrobitor în Senat în favoarea referendumului pentru familia firească

Conducerea PSD a decis, pe 1 septembrie, în timpul şedinţei grupurilor parlamentare, care s-a desfăşurat la Neptun, că referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţie va avea loc pe 7 octombrie. Anunţul a fost făcut de preşedintele partidului, Liviu Dragnea.

 

Cum s-a votat

Liderul grupului PSD, Șerban Nicolae, a propus ca votul să fie deschis, nominal. S-a adoptat, în unanimitate, ca modalitatea de vot să fie cea propusă de Șerban Nicolae.

Au fost 107 voturi „pentru”, 13 voturi „contra” și 7 abțineri. Singurii senatori care au votat împotrivă au fost cei de la Uniunea Salvați România, iar patru senatori ai PNL s-au abținut. Astfel, inițiativa pentru familia tradițională a trecut, referendumul de modificare a Constituției va avea loc pe 7 octombrie.

USR nu va vota pentru referendum

Senatoarea Florina Presadă spune că USR nu va vota pentru Referendum: „Trebuie să luăm în calcul decât constituționalitatea sau legalitatea unui demers. Trebuie să ne gândim dacă propunerea este oportună și dacă ea răspunde unor nevoi reale ale societății.

Orice parlamentar de bună-credință dacă ce va vota va schimba în bine sau nu. Intrăm în politică pentru că ne dorim binele semenilor noștri.

USR nu va vota în favoarea inițiativei, pentru că nu rezolvă nicio problemă. Ce se întâmplă cu familiile în care copiii sunt crescuți de bunici? Cum rămâne cu familiile care au în grijă bătrâni și pentru care statul român nu face nimic?Această modificare a Constituției s-a născut din ură și hrănește ura.”

 

PNL susține referendumul, dar nu impune o direcție a votului

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, pe 2 septembrie, după şedinţa BPN, că, deşi partidul susţine referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţie , nu va impune membrilor cum să voteze, pentru că fiecare „poziţiona în funcţie de cum îi dictează conştiinţa”. „Respingem orice politizare a acestui subiect. Este o iniţiativă cetăţenească semnată de trei milioane de cetăţeni români pe care îi respectăm ca şi opţiune. În ce ne priveşte noi am susţinut ideea acestui referendum. De altfel a existat şi un protocol între BPN şi Coaliţia pentru Familie. Nu vom impune fiecărui membru al PNL să voteze într-un anume fel. Fiind o problemă de conştiinţă fiecare membru al PNL se va poziţiona în funcţie de cum îi dictează conştiinţa”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Liderul PNL a mai spus că cei care au iniţiat acest referendum nu trebuie să uite că „majoritatea PSD-ALDE a blocat adoptarea acestui proiect în Senat”, făcând din acest subiect unul politic.

„Ceea ce trebuie să reţină iniţiatorii referendumului, de 1 an dupã adoptarea în Camera Deputaţilor a proiectului de revizuire a Constituţiei, majoritatea PSD-ALDE a blocat adoptarea acestui proiect în Senat unde deţine majoritatea clară şi unde au refuzat să îl pună pe ordinea de zi, preferând să politizeze acest subiect, să-şi facă o temă de campanie politico-electorală din acest subiect. Noi considerăm că acest subiect nu trebuie politizat, iar românii trebuie lăsaţi să îşi exprime propria voinţă la referendumul pentru definirea familiei tradiţionale”, a completat preşedintele PNL.

Întrebat cine se va implica în campania pentru acest referendum, Ludovic Orban a spus că „cei care consideră că este o modificare bună” şi că „este la latitudinea fiecăruia dacă se implică sau nu”

 

UDMR, la mijloc

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, pe 3 septembrie, că nu ştie dacă referendumul pentru redefinirea noţiunii de familie va avea loc în octombrie, pentru că mai sunt paşi procedurali de îndeplinit.

„Pentru aia trebuie o hotărâre de Guvern, iar înainte de aia mai e un pas în Senat. Nu ştiu dacă va fi în octombrie sau nu va fi. Mi-e greu să cred. Astăzi suntem în 3 septembrie şi până pe 7 octombrie se pot face toate procedurile inclusiv campania care trebuie să fie de 30 de zile. Până când nu se va stabili prin Hotărâre de Guvern aşa cum trebuie procedural data referendumului, nu putem discuta”, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a mai spus că în partid fiecare va decide „cum simte” şi că nu ar trebui să se confunde termenul de „căsătorie” cu cel de „familie.

„Noi în grupurile noastre nu am reuşit să stabilim şi nici nu trebuie să stabilim o poziţie fixă şi foarte rigidă. E o chestiune de conştiinţă a fiecăruia şi votul nostru la Cameră a fost foarte conform conştiinţei. Fiecare a votat cum a simţit că trebuie să voteze. Lucrurile sunt clare şi în acest moment. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt extrem de bine reglementate: familia e un lucru şi căsătoria e cu totul şi cu totul altceva. Nu poţi să legi familia de căsătorie, fiincă există familii în care există doar un părinte din varii motive şi nu poţi să spun că aia nu este familie. Sunt familii unde nu există căsătorie şi nu poţi să spui copilului nici când este în grădiniţă, nici când se duce la şcoală că tu nu ai familie, fiincă părinţii tăi nu s-au căsătorit. Căsătoria e o altă chestiune unde eu sunt mai conservator, mai spre a accepta că roice căsătorie se face între un barbat şi o femeie, dar aici avem iar o problemă. Există deja o decizie la nivel european şi România indiferent ce votează va fi obligată în continuare să accepte căsătorii făcute în afară, în ţările unde lucrurile sunt de altă natură şi altfel reglementate”, a mai declarat Kelemen Hunor.

Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, semnată de 3 milioane de cetăţeni.

 

Referendumul a fost cerut de Coaliţia pentru Familie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 5 iulie, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, după ce judecătorii CCR au respins pe 19 iunie ca fiind inadminisibilă sesizarea formulată de şeful statului. Modificările aduse legii referendumului l-au scos din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care şeful statului îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.

Cele mai citite

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă