1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecial"L-am intepat cu cutitu-n fund ca sa-l sperii"

„L-am intepat cu cutitu-n fund ca sa-l sperii”

Dupa ce s-a predat la Sectia 3 Politie, Alecu Chitaru a povestit cu lux de amanunte circumstantele in care l-a injunghiat pe presedintele ADS. Cu ochii plansi si incaltat in papuci de casa, Chitaru nu avea nici pe departe figura fioroasa a agresorului care, cu sange rece, l-a injunghiat cu salbaticie pe Tanczos Barna.
A povestit mai intai despre cum a devenit liderul taranilor nemultumiti din judetul Iasi. S-a angajat fata de acestia sa rezolve problemele legate de Legea 18, privind retrocedarea mai multor hectare de vie administrate in prezent de fosta IAS Cotnari. Taranii din comunele Deleni, Lungani, Erbiceni si Cotnari, spune omul de afaceri, sunt nemultumiti ca nu-si pot primi terenurile in aceleasi zone in care le-au avut. Potrivit acestuia, la seful ADS a mers pentru un aviz pe o adeverinta, care i-ar fi fost necesara in vederea depunerii unei plangeri la Bruxelles. Tanczos Barna ar fi modificat continutul actului pe care mai multe persoane il semnasera. Ultimul care nu semnase era chiar seful ADS.

Cu cutitu-n geanta

Alecu Chitaru a pretins ca arma alba cu care l-a injunghiat pe Tanczos Barna a purtat-o in geanta diplomat mai bine de un an, de cand i-a fost daruita de unul dintre taranii pe care-i reprezenta. Este vorba de o baioneta din al doilea razboi mon-dial, care are la un capat legata o medalie oferita de Regele Mihai. „Cutitul l-am primit de la mos Branzila si avea pentru mine o valoare sentimentala, de aceea il purtam cu mine peste tot pe unde ma duceam”, a spus Chitaru. Mai mult, acesta a pretins ca a avut-o asupra sa chiar si atunci cand a fost in audienta la secretarul de stat in MAI, chestorul principal Gabriel Andreescu, in februarie a.c. Marturia acestuia este aproape socanta: „Am vrut sa-i dau cutitul cadou lui Gabriel Andrescu, atunci cand am fost in audienta. La filtrele de la intrare in MAI nu am fost controlat in geanta, pentru ca un comisar-sef care trebuia sa ma duca la secretarul de stat le-a spus politistilor de la intrare sa nu ma mai verifice pentru ca ma cunoaste”. Alecu Chitaru spune ca i-ar fi aratat ofiterului baioneta, care a scos-o din teaca si ar fi admirat-o, dupa care i-ar fi dat-o inapoi.

Provocat de demnitar?

Afaceristul iesean a spus ca atat Tanczos Barna, cat si vicepresedintele ADS, Adrian Stan, au avut un comportament necivilizat, dandu-l afara din birou si tipand la el. „M-am intors la ADS joi. Cand m-au vazut (n.r. – Tanczos Barna si Adrian Stan), au vrut sa ma dea afara, spunandu-mi ca vor chema paza. Barna nu a vrut sa semneze adeverinta, pe motiv ca este foarte ocupat si n-are timp de problemele mele. Dupa o ora, mi-a adus o alta adeverinta, care nu avea acelasi continut cu cea intocmita cu o zi inainte. Pentru ca nu am vrut sa semnez de primire, directorul ADS m-a dat iar afara din birou”, a spus afaceristul. Insistent, Alecu Chitaru nu a renuntat si s-a intors seara, in jurul orei 18.30. Comportamentul lui Barna l-a iritat la culme pe iesean, care a avut o iesire violenta.

Intepat in… fund

„L-am urmat in birou, unde am scos cutitul din geanta. L-am intepat in fund pe Tanczos Barna, doar ca sa-l sperii”, spune Alecu Chitaru. Desi victima s-a ales cu un plaman perforat, fiindu-i pusa viata in pericol, agresorul nu recunoaste nimic. Dupa incident, Chitaru a fugit din birou. Cand a deschis usa incaperii, s-a ciocnit nas in nas cu consilierul sefului ADS. Chitaru pretinde ca acesta nu l-a lovit in cap cu un scaun. Cand a iesit din sediul ADS, agresorul s-a impiedicat pe scari si a cazut. In urma cazaturii, s-a ales cu mai multe contuzii la falangele mainii drepte si la incheietura. Alecu Chitaru a sunat mai intai la numarul de urgenta 112, dar pentru ca nu a raspuns nimeni a telefonat la MAI. A spus ca l-a injunghiat pe Tanczos Barna si ca vrea sa se predea. Un echipaj al Sectiei 3 Politie a venit imediat la locul indicat de acesta si l-a dus in arest.

Declaratii contradictorii

Adrian Stan, vicepresedintele ADS, a negat ca l-ar fi dat afara din anticamera pe Alecu Chitaru, pentru ca daca ar fi facut acest lucru acesta s-ar fi dus sa reclame la presa ca i-au fost incalcate drepturile. Vicepresedintele ADS a explicat ca Alecu Chitaru ar fi vrut sa „dicteze” raspunsul institutiei la o petitie pe care acesta o inaintase cu o zi inainte, in legatura cu problema terenurilor din Cotnari. Contradictorie este si declaratia consilierului lui Tanczos Barna. „Peste o jumatate de ora a iesit iar (n.r. – Tanczos Barna), au schimbat replici, iar Alecu
s-a dus dupa el si l-a injunghiat in spate. Am auzit strigate. Chitaru era cu un cutit in mana. Am intrat in birou si l-am vazut pe Barna sprijinit de o comoda, iar Alecu Chitaru era cam la un metru si jumatate de el si il ameninta cu cutitul. Daca nu as fi intrat, putea sa-l loveasca de mai multe ori pe presedinte. Era furios, striga, tipa, spunea ca ii omoara pe toti. L-am lovit cu un scaun si m-a atacat, dupa care a fugit”, a relatat consilierul.

ADS va rezilia contractul cu firma de paza

Reprezentantii ADS au anuntat, ieri, ca va fi reziliat contractul cu firma Sicuro Invest SRL, care asigura paza institutiei. Adrian Stan s-a aratat nemultumit de calitatea serviciului de paza. „Cei de la paza sunt niste copilasi pe care nu te poti baza”, a spus vicepresedintele ADS. Potrivit acestuia, rezilierea contractului se bazeaza nu numai pe incidentul in urma caruia a fost injunghiat Tanczos Barna, dar si „pe alt sir de evenimente”. Stan a precizat ca serviciul de paza este platit cu o suta de milioane de lei vechi pe luna. Paza cladirii, in care functioneaza ADS si alte doua institutii, este asigurata de trei oameni.

Sicuro Invest SRL se disculpa

Mihai Mercan, directorul adjunct al firmei Sicuro Invest SRL, a incercat sa justifice neglijenta subordonatilor sai. Potrivit acestuia, Alecu Chitaru a intrat in institutie conform protocolului, si-a lasat buletinul si a primit o legitimatie magnetica de acces.
Barbatul era calm si nu a dat de banuit ca va actiona in acest fel. El a trecut pe la secretariatul institutiei in jurul orei 17.00 si a asteptat vreo doua ore ca sa fie primit. Directorul a apreciat ca angajatii firmei de paza au avut si ei o parte din vina, la iesirea lui Chitaru din sediu. Cand a parasit biroul presedintelui ADS, agresorul avea cutitul in mana. Un agent de paza ar fi incercat sa-l imobilizeze, dar a ramas cu paltonul acestuia in mana.


Victima a fost operata de doua ori

Ajuns la Spitalul Universitar de Urgenta, directorul ADS a fost internat cu diagnosticul initial de plaga hemitoracica dreapta, nepenetranta. In aceeasi seara Tanczos a fost supus unei interventii chirurgicale de suturare a plagii, apoi s-a stabilit ca lama cutitului a atins pleura. Avand in vedere noua situatie, victima a fost supusa unei noi interventii chirurgicale, montandu-i-se o drena. „Starea pacientului este buna. Acesta va mai avea in mod normal nevoie de cel mult cateva zile pentru ca drena sa fie scoasa si sa poata fi externat”, a declarat directorul Spitalului Universitar, Sorin Oprescu. V.B.

A refuzat declaratia de invinuit

Avocata Caracaleanu a criticat incadrarea juridica a clientului sau. Ea este nemultumita deoarece dubiosul afacerist este acuzat de tentativa de omor.
In plus acesta ar fi stat timp de sase ore fara avocat. Din cauza stresului Chitaru a refuzat sa dea declaratie ca invinuit la Politie, sustine aceeasi avocata.

Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă