Noul premier al Marii Britanii, Andy Burnham, îl va primi luni pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care devine primul lider străin primit de șeful Guvernului de la Londra după preluarea mandatului.
Vizita are rolul de a reconfirma sprijinul britanic pentru Ucraina, potrivit biroului lui Burnham, citat de Reuters.
Cei doi oficiali se vor întâlni la o bază navală, unde vor vedea modul în care programele de instruire organizate de Marea Britanie contribuie la pregătirea militarilor ucraineni și la consolidarea capacității forțelor armate ale Kievului.
„Marea Britanie este alături de Ucraina, umăr la umăr, iar sprijinul nostru rămâne neclintit”, a transmis Andy Burnham.
Premierul britanic avertizează Rusia
Șeful Guvernului de la Londra a transmis și un avertisment direct Moscovei, prin care a subliniat că Marea Britanie își va menține sprijinul pentru Ucraina.
„Rusia nu ar trebui să aibă nicio îndoială cu privire la hotărârea noastră şi nu vom renunţa până când nu vom obţine o pace durabilă şi justă pentru Ucraina”, a declarat Burnham.
În cadrul vizitei, premierul britanic și președintele ucrainean vor discuta cu peste 200 de militari și marinari ucraineni.
Aceștia au petrecut ultimele trei săptămâni în Marea Britanie, unde au participat la exercițiul „Sea Breeze”, axat pe securitate maritimă și operațiuni de luptă împotriva minelor.
Pregătirea are ca obiectiv creșterea capacității militarilor pentru viitoare misiuni în Marea Neagră.
Londra a alocat miliarde de lire pentru sprijinirea Ucrainei
De la începutul invaziei ruse la scară largă, în 2022, sprijinul total acordat de Marea Britanie Ucrainei a ajuns la 25 de miliarde de lire sterline.
Din această sumă, 16 miliarde de lire sterline reprezintă asistență militară, iar alte 5,6 miliarde de lire sterline au fost destinate sprijinului nemilitar.
Predecesorul lui Burnham, Keir Starmer, a mers la Kiev cu doar câteva zile înainte de demisie, la începutul acestei luni.
El a anunțat atunci un ajutor de 300 de milioane de euro pentru dotarea Ucrainei cu o escadrilă formată din 16 avioane de luptă Gripen, produse în Suedia.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.