20.6 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăEconomiePreluarea Azomureș de către Romgaz intră în analiza Consiliului Concurenței

Preluarea Azomureș de către Romgaz intră în analiza Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenței a început evaluarea tranzacției prin care Romgaz intenționează să preia activele și operațiunile Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte pe bază de azot din România

Autoritatea de concurență a anunțat că operațiunea trebuie analizată în baza legislației privind concurența, urmând să stabilească dacă aceasta poate fi aprobată fără a afecta funcționarea normală a pieței. Decizia va fi emisă în termenele prevăzute de lege, scrie Agerpres. Până la finalizarea analizei, persoanele sau companiile interesate pot transmite observații și puncte de vedere către Consiliul Concurenței în termen de 20 de zile.

Romgaz este principalul producător de gaze naturale din România, activând în domenii precum explorarea și exploatarea zăcămintelor, furnizarea și înmagazinarea gazelor naturale, producția de energie electrică și servicii conexe.

Compania Azomureș, controlată de grupul elvețian Ameropa, operează combinatul de la Târgu Mureș și este unul dintre cei mai importanți producători de îngrășăminte chimice pentru agricultură din țară.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat la sfârșitul lunii mai 2026, valoarea totală a tranzacției fiind de 69 de milioane de euro. Din această sumă, peste 46 de milioane de euro reprezintă valoarea activelor combinatului, aproximativ 10 milioane de euro sunt alocate materiilor prime și stocurilor, iar până la 13 milioane de euro sunt destinate acoperirii cheltuielilor de funcționare și salarizării angajaților în perioada de tranziție.

Înainte ca tranzacția să fie finalizată, mai sunt necesare mai multe aprobări, inclusiv din partea Adunării Generale a Acționarilor Romgaz, a Consiliului Concurenței și a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe. La momentul semnării contractului, premierul interimar Ilie Bolojan aprecia că achiziția va permite relansarea producției de îngrășăminte în România, contribuind la stabilizarea prețurilor pentru fermieri și la valorificarea gazelor naturale extrase din Marea Neagră prin procesare în industria națională.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Mesaj al lui Nicușor Dan, după moartea matematicianului Florian Luca: M-a impresionat mereu intensitatea cu care trăia matematica și la maturitate

Florian Luca a fost recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul matematicii și pentru activitatea academică desfășurată pe plan internaționalPreședintele Nicușor Dan a transmis un...

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...
Ultima oră
Pe aceeași temă