Presedintele organizatiei municipale a PD Constanta a declarat ca partidul are suficiente resurse pentru ocuparea oricarei functii. Laurentiu Mironescu a sustinut ca PD este cel mai important partid de pe scena politica romaneasca, situatie in care, indiferent de nivel, are oameni pregatiti pentru alegerile generale si locale. Dat fiind faptul ca atat actualul edil al Constantei, cat si Mihai Daraban si-au declarat intentia de a se inscrie in cursa pentru ocuparea functiei de primar, Mironescu are de gand sa declanseze o dezbatere in interiorul organizatiei. Cu mai mult timp in urma, democratii de la Constanta au sustinut posibilitatea ca Mircea Banias sa fie una dintre variantele pentru primarie. Conducerea organizatiei municipale considera ca nu este singura varianta la care s-au gandit. In competitia cu PNL, daca va exista, democratii vor sa castige intrecerea sondajului prin care va fi desemnat candidatul Aliantei pentru conducerea administratiei locale Constanta. In sedinta Consiliului de Coordonare Local, programata luna viitoare, se va prezenta reportul de activitate al actualei conduceri, raport in care este abordata si problematica legata de desemnarea candidatului pentru primarie. In ce priveste campania, democratii de la Constanta se vor comporta in afara si in timpul campaniei ca niste oameni responsabili si civilizati, fara sa foloseasca o dezbatere „suburbana”.
Sustin evaluarea interna
Chiar daca nu a fost inca informat in scris, presedintele organizatiei municipale Constanta a PD este de acord cu evaluarea activitatii membrilor de partid cu functii in administratiile locale si in institutiile statului. Decizia a fost luata la nivelul conducerii filialei judetene si prevede acordarea unui punctaj pentru reprezentantii partidului. In functie de puncte se va permite sau nu accesul pe liste la alegerile locale si parlamentare. Aceleasi criterii vor fi aplicare si in cazul membrilor BPJ pentru ce inseamna activitatea de partid.
Perspective sumbre
Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a organizat o dezbatere legata de viitorul Uniunii. „Conform statisticilor, pana in 2050 vom asista la o scadere drastica a populatiei si o diminuare a numarului persoanelor active”, a declarat Laurentiu Mironescu care a reprezentat Romania la aceasta intalnire. Parlamentarul a sustinut ca datele nu sunt deloc optimiste: daca in 2002 exista un pensionar la peste patru persoane active, in viitor acelasi numar de salariati va trebui sa sutina un numar dublu de persoane care si-au incheiat activitatea. „Se incearca identificarea solutiilor pentru rezolvarea acestei probleme mai ales ca migratia fortei de munca este una de moment. S-a vorbit despre masuri pentru stimularea natalitatii, dar si pentru cresterea perioadei active dincolo de 65 de ani”, a declarat deputatul democrat.
Dezvoltarea Portului Medgidia
Laurentiu Mironescu are intentia sa sustina trecerea Portului Medgidia de la Administratia Canalelor Navigabile la primarie. Deputatul motiveaza intentia prin faptul ca pe canal se deruleaza activitati economice ce nu sunt valorificate, iar activitatea Administratiei Canalelor Navigabile s-a dovedit ineficienta. In sprijinul acestei idei, Mironescu a adresat o interpelare Ministerului Transporturilor, care poate decide in acest sens. Preluarea portului in administrarea primariei ar insemna deblocarea traficului de marfuri si ar contribui la dezvoltarea economica a orasului. In alta ordine de idei, dar tot legat de domeniu, Mironescu a vorbit despre faptul ca, prin rectificare de buget, vor fi finantate mai multe proiecte elaborate pentru Portul Constanta. Deputatul Laurentiu Mironescu a sustinut ca este vorba despre sume importante ce sunt destinate extinderii digului de nord, imbunatatirea retelei feroviare, lucrari la dana de gabare, precum si interventii la podul din port. Deputatul a sustinut ca masura va avea ca efect imbunatatirea activitatii in cea mai importanta poarta maritima a tarii.