23.1 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăPoliticăNicușor Dan nu a avut nicio zi de concediu oficial de la...

Nicușor Dan nu a avut nicio zi de concediu oficial de la începutul mandatului. Ce transmite Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan nu a avut nicio zi de concediu oficial de la începutul mandatului, potrivit Administrației Prezidențiale, care susține că funcția nu permite întreruperea activității pentru efectuarea unui concediu de odihnă în sensul legislației muncii.

La un an și aproape două luni de la preluarea mandatului, Nicușor Dan nu a beneficiat de nicio perioadă oficială de concediu sau repaus anunțată de Administrația Prezidențială. Instituția explică faptul că atribuțiile președintelui nu pot fi delegate în condiții obișnuite, iar mandatul presupune exercitarea neîntreruptă a responsabilităților constituționale.

„În conformitate cu dispozițiile constituționale, preşedintele României, în calitate de autoritate publică unipersonală, exercită un mandat de reprezentare, iar obligațiile și atribuțiile sale nu pot fi delegate altei persoane. Specificul acestui mandat, care nu permite întreruperea temporară a activității pentru efectuarea unui concediu de odihnă în sensul legislației muncii, implică exercitarea de către preşedintele României, în mod permanent și neîntrerupt, a prerogativelor sale constituționale și îndeplinirea atribuțiilor legale”, a transmis Administrația Prezidențială pentru Libertatea.

Instituția a precizat totodată: „În acest context, vă comunicăm că președintele României, domnul Nicușor Dan, nu beneficiază de zile de concediu de odihnă.” Totuși, analiza programului public arată că în februarie 2026 au fost consemnate doar cinci zile cu activități oficiale, desfășurate în Belgia, Statele Unite și România, inclusiv participarea la Consiliul Păcii de la Washington.

O altă lună cu puține evenimente în agenda oficială a fost august 2025, când au fost menționate tot cinci zile de activitate. În trei dintre acestea, președintele a participat prin videoconferință la reuniuni ale Coaliției de Voință, organizate pe 13, 17 și 19 august.

Cea mai lungă perioadă fără activități publice consemnate în agenda Administrației Prezidențiale a fost între 24 ianuarie și 12 februarie 2026.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Rodri se operează la spate! Câștigătorul „Balonului de Aur” al Mondialului va lipsi pe perioadă nedeterminată

Mijlocașul spaniol al lui Manchester City, desemnat cel mai bun jucător al CM 2026, va suferi o intervenție chirurgicală la câteva ore după ce...

Suarez i-a stricat debutul lui Lewandowski în MLS! Autogol incredibil, apoi dublă a uruguayanului pentru Inter Miami

Chicago Fire a pierdut dramatic, scor 3-2, la primul meci al polonezului în tricoul echipei, deși gazdele deschiseseră scorul printr-un autogol al portarului lui...

Vreme severă în mai multe regiuni ale țării: furtuni, vijelii și ploi de până la 50 l/mp. Bucureștiul intră sub Cod galben

Meteorologii avertizează că mai multe județe vor fi afectate de furtuni, rafale puternice de vânt și ploi torențialeAdministrația Națională de Meteorologie a emis joi...
Ultima oră
Pe aceeași temă