– Fiindca doi ani, 1999-2001, ati fost director general al Radiodifuziunii, ati vazut multe in aceasta institutie si, de asemenea, stiti multe. In ce situatie credeti ca se afla acum Radioul? Este vorba de un impas?
– Oricum i-am spune, este evident ca de cativa ani Radiodifuziunea traverseaza o perioada de criza, de „prost raspuns” la menirea pe care o are. Iar una dintre principalele ei misiuni – mereu si vinovat ignorata Ð se refera la cultura si educatie. Daca Radioul public este in impas, gravitatea acestuia se exprima cel mai bine prin starea compartimentelor de cultura (canale, redactii, emisiuni, edituri, revista etc.), dar si prin gradul de implicare si calificare al oamenilor din acest sector. Pentru zona politica, de propaganda, pentru divertismentul facil, se gasesc totdeauna solutii. Situatia actuala din Radio se inscrie in acest tipar.
– Am vorbit cu mai multe persoane din Radio care mi-au spus ca lucrurile nu stau deloc bine, exista pericolul desfiintarii unor redactii, canale, a singurei reviste pe care o are institutia, a editurii, nu mai sunt platiti colaboratorii. Oare asemenea masuri urmaresc sa astupe gaurile provocate de managementul dezastruos de care deja ati amintit?
– Daca prioritara devine achizitionarea unor automobile de lux, inutile, si nu consolidarea propriei cladiri, inseamna ca problema nu e de ordin managerial… Masurile pe care le amintiti sunt departe de a solutiona criza. Pot, cel mult, s-o complice. Nu aici trebuie cautate solutiile mantuitoare. Eu as fi avut o cu totul alta strategie pentru redresarea institutiei, dar e alta tema. Sunt tot mai multi dintre fostii mei colegi care reclama criza profunda financiara, profesionala, manageriala si chiar comunicarea dintre oameni. De aici pleaca un mare pericol: institutia isi poate pierde credibilitatea si "statura intelectuala”, daca nu cumva chiar le-a pierdut in buna masura. In zona culturala a institutiei sunt tot mai multe aspecte, pericole, care preocupa si ingrijoreaza salariatii si opinia publica si care compromit ireversibil misiunea cultural-formativa a Radioului. Si nu numai.
Pe 28 septembrie se rediscuta frecventa pentru „Romania Muzical”
– Si care ar fi aceste pericole? Despre unele mi-au vorbit multe persoane din Radio…
– A existat si inca mai exista o tentativa de a reduce spatiul de acoperire al Canalului Muzical. Daca s-ar intampla, ar fi o greseala enorma.
Un canal de muzica culta – evident, competent administrat – exprima, alaturi de alte manifestari culturale de tinuta, gradul de rafinament, dar si de respect acordat elitei nationale, apetenta pentru "cultura de performanta” a unui popor. Toate tarile civilizate au un astfel de canal. Romania are nevoie de "ambasadori” onorabili si credibili si unul dintre acestia este un canal pentru muzica simfonica. In timpul Festivalului "Enescu” pedeapsa a fost suspendata. Dar acum festivalul s-a incheiat…
– Multi oameni din Radio, scriitori cu autoritate, dar si ascultatori reclama statutul precar al canalului "Romania Cultural”.
– O discutie mult mai complexa comporta situatia de la acest canal. Incepand de la strategia de alocare a frecventelor si gradul de acoperire teritoriala, grila de programe. Redactiile de la acest canal, prin abilitatea jurnalistilor, au reusit chiar si in perioada comunista sa strecoare lucruri valoroase. Acum "Romania Cultural” risca sa piarda mult ca reputatie, in primul rand. Problema de fond tine, ca intotdeauna, de persoane.
– Vreti sa fiti mai explicit?
– Cum diagnostica o persoana de mare probitate din Radio, s-a aplicat o iresponsabila – de ce nu si deliberata? – "politica de pulverizare” a postului "Romania Cultural”. S-au desfiintat redactii vechi de 30 de ani (de exemplu, Literatura-Arta), transformate in sectii, vechi reflex pecerist. Asa-zisele sectii nu au avut o identitate clara si logica. S-a intretinut o confuzie suspecta si profitabila pentru clientela. Se dublau domenii. In strainatate canalele culturale sunt conduse de personalitati omologate, puternice. Nu exista riscul a tot soiul de experimente descalificante, jenante. Obligatia unui asemenea canal este de a aduce pe post, cu prioritate, elita, oameni de valoare, care au idei, principii, biografie si opera. Numai din cauza situatiei grave economice s-a renuntat la colaboratori si invitati prestigiosi. Situatia este fara precedent. Toate acestea sunt efecte ale proastei gestiuni Seuleanu. O confirma si raportul Comisiei de ancheta parlamentara.
Nu mai putem suporta „cultura de mase”!
– Directorul editurii, Sebastian Sarca, acuza si el proasta gestiune Seuleanu, pericolul desfiintarii editurii, cu tot succesul pe care spune ca l-a avut.
– Asupra strategiei si preferintelor editoriale punctul meu de vedere este ceva mai critic. Dar e in afara oricarei discutii importanta sustinerii editurii. Radioul are o fonoteca cu piese rarisime si o arhiva importanta cu conferintele radiofonice ale unor mari personalitati. Acest tezaur trebuie facut public. Revin la "Romania Cultural”, care are misiunea sa livreze cultura autentica. Timp de 50 de ani am fost indoctrinati cu "cultura de mase”, o asemenea reteta imbecilizanta. Analfabeti, agramati si "distrofici mintal” Ð toti violenti si suficienti si toti cu "origini sanatoase”, adica "virgini mintal” Ð puteau dicta optiunile si prioritatile culturale pentru un popor intreg. Presupunem ca acel timp nu mai poate fi intors. Nu divertismentul facil, vulgaritatea si produsele subculturale pot ajuta un popor sa-si revina sufleteste, sa-si recapete reflexele, sa-l ajute sa identifice corect valorile, propriile interese! Dar e nevoie de vointa ferma, sinceritatea si determinarea clasei politice de a reusi in acest demers. In mod obligatoriu, este nevoie si de oameni corespunzatori, adica inteligenti, educati, cultivati, cu mentalitate nealterata si bine intentionati in institutiile media. Exista astfel de persoane, doar ca trebuie folosite.
Pentru a redresa situatia critica a Radioului, nu sacrificarea culturii autentice este solutia.
– Si revista inoata in ape tulburi…
– Dupa demiterea mea, au fost cateva victime in sectoarele economic, tehnic, dar si la revista. Revista poate fi emblema institutiei Ð una dintre ele, asa cum a mai fost. Cand am venit in Radio, am gasit o revista stearsa, modesta, cu caini politisti pe coperta… Si, evident, doar asta era traditia, servila fata de puterea politica. Am avut sansa unui colectiv bun Ð si sunt multe astfel de colective in Radio Ð, cu care am schimbat profilul, grafica si continutul. Era o revista de propaganda culturala. Coperta era rezervata exclusiv marilor personalitati romane, din cultura, arta, stiinta. Consider si acum ca era de mare utilitate in puzderia de publicatii penibile, chiar licentioase, pentru publicul larg. Astazi revista este una de tip magazin, de foarte prost gust, care nu se deosebeste cu nimic de altele la fel de frivole.
