34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăPoliticăSiegfried Mureșan contestă sondajul PSD și susține că PNL se află înaintea...

Siegfried Mureșan contestă sondajul PSD și susține că PNL se află înaintea social-democraților

Vicepreședintele PNL, Siegfried Mureșan, a afirmat miercuri că sondajul realizat de IRES la comanda PSD nu reflectă realitatea și a susținut că diferența de patru procente dintre PSD și PNL indicată în cercetare ar însemna, de fapt, că liberalii se află în fața social-democraților.

Vicepreședintele PNL, Siegfried Mureșan, a transmis miercuri, într-o postare pe Facebook, că PSD are „o lungă istorie de a publica sondaje care nu au nicio legătură cu realitatea”, reacționând la rezultatele unui sondaj realizat de IRES la comanda PSD. Liberalul a susținut că datele prezentate de cercetare nu reflectă situația reală din intențiile de vot.

„Dacă în «sondajul» făcut la comanda PSD şi publicat astăzi, PSD are doar un avans de 4% faţă de PNL, vă puteţi da seama câte procente au, în realitate, în urma noastră. PSD are o lungă istorie de a publica sondaje care nu au nicio legătură cu realitatea”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.

În argumentarea poziției sale, vicepreședintele PNL a făcut referire la un sondaj comandat de PSD și publicat anul trecut, cu două zile înaintea alegerilor pentru Primăria Municipiului București. Potrivit acestuia, cercetarea îl credita pe candidatul PSD, Daniel Băluță, cu 27%, iar pe candidatul PNL, Ciprian Ciucu, cu 24%.

Mureșan a arătat că, la scrutin, Ciprian Ciucu a obținut 36,16% din voturi și a câștigat alegerile, în timp ce Daniel Băluță a fost clasat pe locul al treilea, cu 20,2% din voturi. „PSD îşi poate fura singur căciula, dacă doreşte, dar pe noi nu ne păcăleşte”, a mai transmis vicepreședintele PNL.

Sondajul realizat de IRES la comanda PSD indică faptul că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 40% din voturi, urmat de PSD cu 21%, PNL cu 17% și USR cu 10%. Totodată, cercetarea arată că 36% dintre respondenți consideră că toate partidele sunt de vină pentru situația politică actuală.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Peste 5.000 de morți după cutremurele din Venezuela. FMI aprobă fonduri pentru reconstrucție

Bilanțul cutremurelor puternice care au lovit Venezuela a depășit 5.000 de victime, la trei săptămâni de la producerea dezastrului.În paralel, autoritățile de la Caracas...

Apple revine pe primul loc în topul companiilor mondiale. Nvidia pierde poziția de lider

Apple a redevenit cea mai valoroasă companie listată la bursă, după ce a depășit producătorul de cipuri pentru inteligență artificială Nvidia.Schimbarea vine în contextul...

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...
Ultima oră
Pe aceeași temă