Lamine Yamal a declarat că o victorie împotriva Franței și calificarea în finala Campionatului Mondial ar reprezenta cel mai frumos cadou pe care l-ar putea primi de ziua sa.
Lamine Yamal a împlinit luni 19 ani, iar aniversarea l-a găsit în cantonamentul naționalei Spaniei, înaintea unuia dintre cele mai importante meciuri ale carierei sale. Extrema Barcelonei a participat la conferința de presă premergătoare semifinalei Campionatului Mondial cu Franța și a vorbit despre așteptările sale înaintea duelului.
Spania și Franța se înfruntă în această seară, de la ora 22:00, pentru un loc în finala competiției, iar Yamal a transmis că nu simte nicio presiune înaintea confruntării.
Fotbalistul a fost întrebat și despre declarația făcută imediat după victoria cu Belgia, când a afirmat că, dacă cineva ar trebui să se teamă înaintea semifinalei, aceea ar fi Franța.
„M-au întrebat dacă mi-este frică de Franța și am spus că nu. Suntem campionii Europei, este fotbal”.
Cel mai important meci al carierei pentru Lamine Yamal
Întrebat ce și-ar dori de ziua sa, internaționalul spaniol a răspuns că nu cadourile materiale sunt cele care contează în acest moment.
„Nu am primit multe cadouri până acum, dar cel mai bun cadou ar fi o victorie marți și o excursie la New York”, acolo unde se va disputa finala Campionatului Mondial.
Până în acest moment al turneului final, Yamal a înscris un singur gol, în partida cu Arabia Saudită, însă spune că nu este preocupat de statisticile personale înaintea semifinalei.
„Nu mă concentrez pe goluri, dar este întotdeauna special să marchezi într-un meci ca acesta. Accept provocarea, de aceea am venit aici. Spuneți că nu sunt la cel mai bun nivel, așa că nu ar trebui să aveți așteptări de la mine, dar sunt sigur că marți va fi o zi specială.
Este cel mai important meci pe care-l voi juca și sunt bucuros că am ajuns atât de departe. Suntem cu toții cu adevărat entuziasmați, eu cel mai mult dintre toți. Fără dubii, este cel mai important meci pe care-l voi juca vreodată”.
Fotbalistul Barcelonei a vorbit și despre presiunea pe care o presupune o semifinală de Campionat Mondial, explicând că încearcă să trateze partida cu aceeași naturalețe ca orice alt meci.
„Există situații mult mai dificile în viață decât un meci de fotbal, așa că sunt calm. Nu simt nicio presiune suplimentară; voi ieși pe teren, voi juca ca întotdeauna și voi da totul pentru echipă”.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!