Numărul victimelor cutremurelor puternice care au lovit Venezuela pe 24 iunie a ajuns la 4.490, potrivit celui mai recent bilanț publicat de autoritățile de la Caracas. De asemenea, 16.740 de persoane au fost rănite în urma dezastrului.
La scurt timp după producerea seismelor din Venezuela, Organizația Națiunilor Unite estima că aproximativ 50.000 de persoane erau dispărute, potrivit Agerpres.
Cele două cutremure, cu magnitudini de 7,2 și 7,5, s-au produs la un interval de doar 39 de secunde și au afectat în special capitala Caracas și statul La Guaira.
Mii de sinistrați sunt adăpostiți în tabere temporare
Potrivit președintelui Adunării Naționale, Jorge Rodriguez, peste 19.000 de persoane locuiesc în continuare în tabere amenajate pe stadioane, în piețe publice și pe trotuare, după ce și-au pierdut locuințele.
Autoritățile venezuelene au anunțat că peste 850 de clădiri au suferit avarii, iar 190 s-au prăbușit complet.
Între timp, echipele de intervenție din Venezuela și din alte state continuă operațiunile de căutare și recuperare a victimelor aflate sub dărâmături.
Ajutor internațional pentru zonele afectate
Sprijinul internațional continuă să ajungă în Venezuela. Duminică, un transport din Rusia cu alimente și materiale de primă necesitate a fost livrat în zonele afectate, a anunțat ministrul de Externe, Yvan Gil.
Și Statele Unite au trimis asistență umanitară. Ambasada SUA la Caracas a precizat că a distribuit 100.000 de kituri de ajutor pentru populația afectată, în contextul îmbunătățirii relațiilor dintre cele două țări după capturarea lui Nicolás Maduro de către autoritățile americane, în luna ianuarie.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.