Procurorii DIICOT au reținut opt persoane într-un dosar care vizează o grupare de criminalitate organizată din județul Vâlcea, suspectată de fraude informatice și spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul produs depășește un milion de euro.
Anchetatorii susțin că rețeaua era alcătuită din cel puțin 20 de persoane și acționa prin compromiterea conturilor unor companii legitime de pe o platformă de comerț online din Germania.
După ce obțineau acces la aceste conturi, suspecții publicau mii de anunțuri fictive pentru bunuri pe care nu le dețineau, în special autoturisme.
În total, ar fi fost postate peste 5.000 de astfel de oferte.
Cumpărătorii transferau sume importante de bani în conturile indicate, însă bunurile nu erau niciodată livrate.
Banii treceau prin peste 100 de conturi bancare
Potrivit DIICOT, membrii grupării modificau și datele de contact sau informațiile de plată ale unor societăți comerciale, astfel încât încasările ajungeau în conturile controlate de ei.
Fondurile obținute erau transferate prin peste 100 de conturi bancare deschise în Germania, Spania și Marea Britanie.
Ulterior, sumele ajungeau în România, unde erau retrase de la bancomate din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Doi suspecți erau căutați de autoritățile germane
În urma perchezițiilor și a acțiunilor desfășurate de procurori, opt persoane au fost reținute. Printre acestea se află și doi suspecți care erau urmăriți de autoritățile din Germania.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.