Chelsea a oficializat transferul lui Geovany Quenda, unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai Portugaliei, care a semnat un contract valabil până în vara anului 2034.
Chelsea a anunțat oficial transferul lui Geovany Quenda, fotbalist în vârstă de 19 ani considerat unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului portughez. Clubul londonez ajunsese la un acord cu Sporting Lisabona încă din martie 2025, însă a decis ca jucătorul să mai evolueze un sezon în Portugalia înainte de a face pasul în Premier League.
Transferul s-a ridicat la aproximativ 47 de milioane de euro, iar Quenda a semnat un contract valabil până în iunie 2034.
Crescut în academia lui Sporting Lisabona, fotbalistul poate evolua atât pe postul de fundaș dreapta, cât și ca mijlocaș de bandă, fiind remarcat pentru viteza, tehnica și calitatea centrilor.
Planul clubului londonez este ca portughezul să facă parte din lotul primei echipe încă din acest sezon, fără a fi împrumutat. Totuși, rolul pe care îl va avea în echipă va fi stabilit de noul antrenor, Xabi Alonso.
Geovany Quenda: „Sunt un tânăr care muncește foarte mult”
La prezentarea oficială, Quenda și-a exprimat entuziasmul pentru noua etapă a carierei sale.
„Sunt entuziasmat să lucrez cu noii mei colegi și cu antrenorul Xabi Alonso. Sunt un tânăr care muncește foarte mult și îmi place să ajut echipa”, a declarat fotbalistul.
Născut în Guineea-Bissau, Geovany Quenda a ales să reprezinte Portugalia la nivel internațional. În tricoul primei echipe a lui Sporting Lisabona a disputat 86 de meciuri oficiale, în care a înscris nouă goluri și a oferit 17 pase decisive.
Tânărul fotbalist și-a trecut deja numele în istoria clubului portughez, devenind cel mai tânăr marcator din istoria lui Sporting. De asemenea, este și cel mai tânăr jucător portughez care a înscris în Liga Campionilor.
Quenda a reprezentat Portugalia la nivel U21 și a fost inclus în echipa ideală a Campionatului European U21 din 2025.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!