Celeste Amarilla și-a menținut declarațiile la adresa lui Kylian Mbappe și a susținut că i-a trimis o scrisoare atacantului francez.
Controversa izbucnită după victoria Franței cu Paraguay, scor 1-0, în optimile Campionatului Mondial 2026, continuă să provoace reacții puternice. Senatoarea paraguayană Celeste Amarilla a refuzat să își retragă declarațiile la adresa lui Kylian Mbappe și a lansat noi atacuri la adresa căpitanului naționalei Franței.
Polemica a fost reluată în timpul unei ședințe plenare a Senatului din Paraguay, unde Amarilla și-a apărat fără rezerve poziția exprimată în ultimele zile, după presupusul incident dintre Mbappe și portarul Orlando Gill.
Potrivit senatoarei, atacantul francez ar fi refuzat să îi strângă mâna goalkeeperului paraguayan la finalul partidei.
Celeste Amarilla: „I-am scris o scrisoare, să vedem dacă știe să citească”
Amarilla a susținut că Orlando Gill „i-a întins mâna cu toată umilința, iar acel fiu de c*** l-a refuzat și i-a strigat în față”.
Ulterior, aceasta și-a continuat discursul și a făcut o distincție între Mbappe și valorile pe care, în opinia sa, le reprezintă Franța.
„Ăsta nu e francez, un francez nu ar fi făcut niciodată așa ceva.
Franța este Rousseau, Descartes, Montesquieu, Victor Hugo, Simone de Beauvoir, Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului. Refuz să reduc toată această Franță imensă și această moștenire culturală, artistică și democratică enormă la Mbappe.”
Înaintea sesiunii plenare, senatoarea a afirmat că i-a trimis o scrisoare deschisă atacantului francez.
„Să-mi citească scrisoarea. Am scris-o în franceză și în spaniolă. Să-mi citească scrisoarea, dacă știe să citească. I-aș spune să aibă grijă cu paraguayenii.”
La criticile formulate de Celeste Amarilla s-a alăturat și fostul senator Juan Carlos Galaverna, care l-a descris pe Mbappe drept „arogant” și a relatat un presupus schimb de replici dintre atacantul Franței și fundașul paraguayan Gustavo Caceres.
„La un moment dat în joc, arogantul îi spune lui Caceres, fotbalistul nostru: «Vrei să mă săruți?». «De ce nu?», a răspuns Caceres. Iar Mbappe are antecedente cu bărbați”, a afirmat Galaverna.
În schimb, președintele Paraguayului, Santiago Pena, s-a delimitat de aceste declarații și a condamnat orice formă de discriminare.
„Revendic rolul paraguayanului, al Paraguayului, de a fi un gardian al apărării drepturilor omului și al liberei exprimări, și întotdeauna împotriva oricărui tip de discriminare”, a transmis Santiago Pena.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!