Mohamed Salah a comentat pentru prima dată eliminarea Egiptului de la Campionatul Mondial, după înfrângerea dramatică suferită în fața Argentinei.
Egiptul a fost foarte aproape de calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial 2026, însă a cedat cu 2-3 în fața Argentinei, după ce a condus cu 2-0 până în minutul 79.
Campioana mondială a revenit spectaculos pe finalul partidei, iar Enzo Fernandez a înscris golul victoriei în minutele de prelungire, trimițând selecționata pregătită de Lionel Scaloni în faza următoare a competiției.
La finalul întâlnirii, căpitanul Egiptului, Mohamed Salah, a evitat să critice în mod direct brigada de arbitri condusă de François Letexier, însă a sugerat că unele decizii au influențat desfășurarea jocului.
Mohamed Salah: „Prefer să nu comentez arbitrajul”
„În primul rând, așa a fost voia lui Dumnezeu. Așa a fost soarta acestui meci. Am făcut o primă repriză excelentă și am arătat bine pe parcursul părții secunde. Am făcut câteva greșeli minore, iar în ceea ce privește arbitrajul, prefer să nu comentez.
Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat. Nu am nimic de adăugat”, a declarat Mohamed Salah.
Internaționalul egiptean a făcut apoi referire la momentele controversate din repriza secundă, când Egiptului i-a fost anulat un gol după intervenția VAR, iar în prelungiri jucătorii africani au solicitat o lovitură de pedeapsă înainte ca Argentina să marcheze golul decisiv.
„Ni s-a anulat un gol și, de asemenea, nu ni s-a acordat un penalty. Imediat după aceea, adversarul a organizat un contraatac și a marcat. Antrenorul nostru ne-a felicitat pentru prestația noastră la turneu, și-a dorit să ajungem mai departe.
Vom construi viitorul pe baza a ceea ce am realizat la acest turneu și, dacă Dumnezeu va vrea, ne așteaptă un viitor și mai de succes”, a continuat căpitanul Egiptului.
Salah a subliniat și prestația echipei sale împotriva campioanei mondiale, considerând că Egiptul a demonstrat că poate concura la cel mai înalt nivel.
„Am jucat împotriva campionilor mondiali în exercițiu și am înțeles că ne așteaptă un meci foarte dificil. Ne-am pregătit excelent pentru acest adversar și acest lucru s-a văzut încă din primele minute ale întâlnirii”, a încheiat Mohamed Salah.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!