5.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSportMica Buclă revine

Mica Buclă revine

Turul Ciclist al României a revenit în calendar după o pauză de cinci ani. Mica Buclă „rulează“ pe plaiuri carpato-danubiano-pontice în perioada 18-23 septembrie, iar startul a fost la Alba Iulia. Cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri, Turul va onora acest eveniment major, vizitând toate cele trei provincii istorice ale României.

Turul Ciclist al României reprezintă una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism din sud-estul Europei, care a avut prima ediţie în 1934. 

„Mica Buclă”, cum este cunoscut Turul României, a ajuns la ediția cu numărul 51 și va avea cinci etape întinse pe o distanţă totală de 718 km, cursa fiind inclusă în calendarul UCI.

La startul competiției s-au aliniat 101 rutieri de la 11 echipe continentale, patru echipe de club, dar și cinci naționale (România, Moldova, Serbia, Turcia, Belarus). 

Se vor întocmi clasamente distincte. În afara competiției pe echipe, vor fi decernate următoarele Tricouri:

Tricoul Galben este purtat de liderul clasamentului general, adică de sportivul care are cel mai bun timp. Acest clasament se modifică pe parcursul competiției, așa că există mai mulți purtători ai acestui tricou de-a lungul unei ediții. Câștigătorul Turului este cel care la finalul competiției are cel mai bun timp;

Tricoul Verde este oferit celui mai bun cățărător. Pentru fiecare ascensiune sunt oferite un număr de puncte, număr care variază în funcție de lungimea și dificultatea cățărării;

Tricoul Roșu este oferit celui mai bun sprinter. Pe parcursul fiecărei etape sunt câteva sprinturi intermediare (de obicei trei), la care se oferă puncte pentru primii trei cicliști care sunt cei mai rapizi în respectiva zonă. La finalul Turului se face un clasament și cel care a adunat cele mai multe puncte devine cel mai bun sprinter al Turului;

Tricoul Albastru este o distincție mai aparte, pentru că reprezintă ciclistul român cel mai bine plasat în clasamentul general. Cu alte cuvinte, este o afacere strict între români;

Tricoul Alb este oferit celui mai bun rutier sub 23 de ani.

Înainte de plecarea caravanei, în Piața Mare din Sibiu a avut loc Cursa Copiilor, competiție care face parte din programul Turului Ciclist al României și are drept scop popularizarea sportului cu pedale în rândul tinerilor.

 

PROGRAM

Turul României 

Festivitatea de deschidere/Prezentarea echipelor în Alba Iulia (marți, 18.09)

  Etapa 1: Alba Iulia – Sibiu 154,7 km (miercuri, 19.09)

  Etapa 2: Sibiu – Brașov 162,8 km (joi, 20.09)

  Etapa 3: Brașov – Focșani 176,3 km (vineri, 21.09 )

  Etapa 4: Buzău – Târgoviște 124,7 km (sâmbătă, 22.09)

  Etapa 5: București (circuit) 100,0 km (duminică, 23.09)

Cele mai citite

Soluții eco-friendly pentru încălzirea și răcirea locuinței tale

Termenul „eco-friendly" sau „prietenos cu mediul" se referă la produsele, serviciile sau practicile care fie nu produc poluare, fie reduc impactul negativ asupra mediului. În...

Kaspersky, producătorul rus de software antivirus, își închide biroul din România

Producătorul rus de software antivirus Kaspersky a decis să închidă biroul său local din România, ca parte a unui proces de reorganizare mai amplu...

BEC neagă speculațiile privind erori în atribuirea voturilor la alegerile prezidențiale

Biroul Electoral Central (BEC) a emis un comunicat prin care infirmă informațiile apărute în presă referitoare la descoperirea unor erori masive în atribuirea voturilor. BEC...
Ultima oră
Pe aceeași temă