Valoarea tichetelor achiziționate de angajatori a fost cu 8,8% mai mică decât în primele cinci luni din 2025
Sistemul voucherelor de vacanță produce tot mai puțini bani pentru industria turismului, după modificările aplicate în acest an. Potrivit unei analize realizate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), pe baza datelor Ministerului Finanțelor, valoarea decontărilor către unitățile turistice a înregistrat o scădere de peste 61% în primele cinci luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Concret, sumele decontate au coborât de la 557,1 milioane de lei în intervalul ianuarie–mai 2025 la doar 214,5 milioane de lei în aceeași perioadă din 2026, ceea ce reprezintă un recul de 61,6%. Raportat lunar, diminuarea medie a fost de 60,3%, iar cea mai severă scădere s-a înregistrat în luna mai, când decontările au fost mai mici cu 70,3% față de anul precedent.
În paralel, și emiterea voucherelor de vacanță s-a redus, însă într-un ritm mult mai lent. Valoarea tichetelor achiziționate de angajatori a fost cu 8,8% mai mică decât în primele cinci luni din 2025, media lunară a reducerii fiind de aproximativ 7%.
Reprezentanții ANAT explică diferența dintre cele două evoluții prin schimbările legislative intrate în vigoare în acest an. Valoarea nominală a voucherelor a fost redusă la jumătate, iar numărul beneficiarilor s-a diminuat, după ce acordarea acestora a fost limitată la salariații cu venituri nete de până la 6.000 de lei. În plus, unele instituții publice au decis să nu mai ofere deloc acest beneficiu. În aceste condiții, chiar dacă emiterea voucherelor nu a înregistrat o scădere spectaculoasă, impactul asupra economiei este mult mai puternic, deoarece sumele care ajung efectiv la hoteluri și alte unități turistice s-au redus drastic.
Vicepreședintele ANAT, Adrian Voican, afirmă că datele oficiale confirmă avertismentele lansate de industria turismului încă de la începutul anului.
„Reducerea valorii voucherelor, limitarea numărului de beneficiari și renunțarea unor angajatori din sectorul public la acest sistem au diminuat semnificativ resursele care intră în economie. Consecințele sunt resimțite direct de operatorii din turism, care pierd lichiditate și o parte importantă din sprijinul financiar generat de acest program”, a declarat acesta.
În termeni valorici, decontările au coborât de la peste 105 milioane de euro în primele cinci luni din 2025 la mai puțin de 41 de milioane de euro în aceeași perioadă din acest an, ceea ce reflectă amploarea reculului.
ANAT atrage atenția că voucherele cu valoare redusă nu mai reprezintă un stimulent suficient pentru alegerea vacanțelor în România și avertizează că efectele se pot extinde asupra întregului sector. Organizația amintește că programul are și un rol social important, oferind angajaților cu venituri mai mici posibilitatea de a-și petrece concediul în țară, contribuind în același timp la susținerea economiei și a investițiilor din turism.
Potrivit asociației, în prezent sunt în desfășurare aproximativ 2.000 de proiecte de investiții în turism, cu o valoare totală estimată la circa 6 miliarde de euro, iar menținerea unui flux constant de turiști este esențială pentru finalizarea acestora.
ANAT subliniază și faptul că voucherele contribuie la reducerea sezonalității, sprijinind ocuparea unităților de cazare inclusiv în extrasezon. La începutul lui 2026, gradul mediu de ocupare al hotelurilor s-a situat la doar 25%, ceea ce evidențiază importanța acestui mecanism pentru întreaga industrie.
Reprezentanții organizației susțin că sistemul ar trebui regândit și extins într-o măsură mai mare către angajații din mediul privat, amintind că modelul românesc al voucherelor de vacanță a fost apreciat inclusiv de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care l-a prezentat drept un exemplu de bună practică în stimularea economiei și a turismului.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube