6.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialDosarul avocatilor acuzati de coruptie, judecat cu usile inchise

Dosarul avocatilor acuzati de coruptie, judecat cu usile inchise

Procesul celor doi avocati din Baroul Timis si al lichidatorului judiciar va fi judecat la Bistrita in sedinta secreta, la cererea aparatorilor celor trei inculpati. O instanta a Tribunalului Bistrita-Nasaud a avut, ieri, pe rol, dosarul stramutat de la Timisoara, care are ca obiect infractiuni de coruptie, precum fals in inscrisuri sub semnatura privata si trafic de influenta.
La prima infatisare nu s-a prezentat, insa, nici unul din cei trei judecati: Edit Lazar, Calin Clopina, Vladimir Kasai, avocatii invocand „lipsa de procedura cu inculpatii”. Cei trei au fost trimisi in judecata pentru fapte de coruptie, dupa ce procurorii DNA au finalizat ancheta. Alti patru judecatori, suspectati de luare de mita, au beneficiat de solutii de „neincepere a urmaririi penale” (NUP), din lipsa de probe. Conform rechizitoriului, avocata Edit Lazar urmeaza sa raspunda penal pentru trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata, iar co-inculpatii Calin Clopina (avocat) si Vladimir Pavel Kasai (lichidator judiciar) vor da socoteala pentru complicitate la trafic de influenta. In urma anchetei s-a stabilit ca femeia a pretins unui client de-al sau din Resita suma de 15.000 de euro ca sa il scape de o condamnare penala pentru ultraj.

Cele mai citite

Andrei Muraru anunță că românii vor putea călători fără vize în SUA din 2025

Românii vor călători fără viză în Statele Unite ale Americii din 2025. Anunțul a fost făcut, miercuri, de ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru,...

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...
Ultima oră
Pe aceeași temă