6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialPendulele politichiei

Pendulele politichiei

Replierea unor afaceristi constanteni „nasiti” de PSD nu reprezinta un fenomen iesit din comun. Pana la urma, daca stam si judecam la rece, reactia celor cu bube in cap, pentru ca la ei ma refer, este mai mult decat fireasca. De ce ar avea, in definitiv, nevoie un om de afaceri cinstit de protectia celor aflati la putere? La Constanta sunt si oameni de afaceri care s-au ridicat cu propriile lor forte, realizand performante deosebite. Sunt nume care nu au fost vehiculate niciodata, intr-un context negativ, prin presa. Credeti ca ei nu au dusmani? Credeti ca acesti oameni nu sunt invidiati? Va imaginati oare ca lor nu le dau tarcoale diversi lideri de partide, incercand sa-i inregimenteze politic? Chiar zilele trecute, domnul Voiculescu, presedintele Partidului Conservator, a venit special la Constanta pentru a sta de vorba cu un prosper om de afaceri, caruia, evident, i-a propus sa intre in partidul sau. Personajul „curtat” de Voiculescu face parte din categoria celor care s-au afirmat in lumea afacerilor fara a fi nevoiti sa guste din otrava politicii. Atitudinea si conduita unor astfel de oameni difera foarte mult de parsivismul celor care alearga doar pentru propriul lor interes. De aia a si ajuns politichia noastra ce a ajuns, pentru ca tot mai multi parveniti se inroleaza in diverse formatiuni politice ca… la pomul laudat. Exista la Constanta destule personaje care s-au capatuit la adapostul imunitatii oferite de PSD. Indivizii din aceasta grupa suporta cu foarte multa greutate anonimatul pe care il ofera… tusa. Cu alte cuvinte, nu sunt invatati sa stea pe tusa intr-un judet unde mai sunt inca multe de furat. De aceea, se zbat precum pestele pe uscat, agatandu-se de orice iluzie politica. Aud ca unul dintre controversatii oameni de afaceri din Constanta nu se dezminte. Dupa ce, in PSD, a jucat tot timpul la doua capete, acum, face exact acelasi lucru in sanul Aliantei! El a invatat ca nimeni altul miscarea pendulei, chiar daca, dupa ce PSD a pierdut puterea, nu mai da ora exacta in judet. Revenind la miscarea pendulei, personajul in cauza pupa cand mainile liberalilor, in dreapta, cand picioarele pedistilor, in stanga. Constanta este vanzolita de la un capat la altul de astfel de pendule ale politichiei de ocazie. Cu siguranta, chiar daca traiesc cu impresia ca s-au pus la adapost, le va suna si lor ceasul!

Cele mai citite

Klaus Iohannis a invitat duminică partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului...

Crăciunul 2024: Urmează cele mai scumpe sărbători din ultimele două decenii

Românii se pregătesc pentru cele mai scumpe Sărbători de Crăciun din ultimii 20 de ani, conform unui raport publicat de Termene.ro. Inflația accentuată și...

Piața Matache va rămâne deschisă după incendiul care a cuprins-o sâmbătă

Piaţa Matache va rămâne deschisă după incendiul care a afectat, sâmbătă dimineaţă, bazarul de haine, iar cei 16 comercianţi rămaşi fără spaţiile comerciale distruse...
Ultima oră
Pe aceeași temă