28.8 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăPoliticăBolojan vrea Parlament convocat în sesiune extraordinară pentru deblocarea fondurilor din PNRR

Bolojan vrea Parlament convocat în sesiune extraordinară pentru deblocarea fondurilor din PNRR

La finalul ședinței de Guvern, șeful Executivului a precizat că prioritatea imediată este finalizarea actelor normative convenite cu Comisia Europeană

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, joi, că va cere conducerii Camerei Deputaților și Senatului convocarea Parlamentului într-o sesiune extraordinară în a doua parte a lunii iulie, pentru adoptarea pachetului legislativ necesar accesării fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

La finalul ședinței de Guvern, șeful Executivului a precizat că prioritatea imediată este finalizarea actelor normative convenite cu Comisia Europeană, astfel încât România să poată încasa tranșele de finanțare restante. Potrivit acestuia, Executivul lucrează la șase proiecte legislative esențiale și la alte trei acte normative complementare, care ar urma să fie definitivate până săptămâna viitoare.

„În această perioadă vom încheia toate discuțiile tehnice cu reprezentanții Comisiei Europene, astfel încât proiectele transmise Parlamentului să fie deja agreate la nivel european”, a explicat Bolojan.

Premierul a precizat că liderii grupurilor parlamentare și ai partidelor vor primi din timp documentele, pentru a le putea analiza înainte de dezbaterile din Legislativ. O parte dintre proiecte se află deja în Parlament, iar celelalte vor fi depuse simultan la ambele Camere, pentru a accelera procesul legislativ.

Ilie Bolojan a subliniat că adoptarea acestor legi este esențială pentru atragerea fondurilor europene, fiecare dintre proiectele vizate fiind asociat unor finanțări cuprinse între aproximativ 770 și 970 de milioane de euro. În acest context, premierul va solicita conducerii Parlamentului convocarea unei sesiuni extraordinare în a doua jumătate a lunii iulie, astfel încât actele normative să fie dezbătute și adoptate într-un calendar care să permită României să nu piardă banii alocați prin PNRR.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Google pierde definitiv procesul antitrust cu UE și va trebui să achite o amendă de 4,13 miliarde de euro

Google și compania-mamă Alphabet au pierdut definitiv apelul împotriva amenzii antitrust de 4,13 miliarde de euro aplicate de Uniunea Europeană.Curtea de Justiție a Uniunii...

Google pierde definitiv procesul antitrust cu UE și va trebui să achite o amendă de 4,13 miliarde de euro

Google și compania-mamă Alphabet au pierdut definitiv apelul împotriva amenzii antitrust de 4,13 miliarde de euro aplicate de Uniunea Europeană.Curtea de Justiție a Uniunii...

Summitul NATO de la Ankara, sub presiunea cheltuielilor de apărare. SUA cer respectarea angajamentelor

Liderii statelor membre NATO se reunesc la summitul de la Ankara, unde principalele teme vor fi respectarea angajamentului privind alocarea a 5% din PIB...
Ultima oră
Pe aceeași temă