37.1 C
București
marți, 30 iunie 2026
AcasăPoliticăRomânia va putea investi peste 2,5 miliarde de lei în infrastructura pentru...

România va putea investi peste 2,5 miliarde de lei în infrastructura pentru prevenirea inundațiilor după adoptarea legii privind mecanismul economic al apei

România va putea investi peste 2,5 miliarde de lei în următorii 15 ani în infrastructura destinată prevenirii inundațiilor, după ce Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind mecanismul economic al apei, inițiat de ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Potrivit USR, legea reprezintă și un jalon din PNRR, a cărui neîndeplinire ar fi costat România un miliard de euro.

Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind mecanismul economic al apei, inițiat de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care prevede constituirea unui fond dedicat investițiilor în infrastructura de apărare împotriva inundațiilor.Măsura va permite investiții de peste 2,5 miliarde de lei în următorii 15 ani și asigură îndeplinirea unui jalon din PNRR.

„Aducem bani pentru infrastructura critică împotriva inundaţiilor. Adică, alocăm bani pentru baraje, nu doar ţinem discursuri despre cum sunt ele importante. Astăzi, a trecut proiectul de lege pe care l-am depus în Parlament privind finanţarea lucrărilor critice la baraje, diguri şi poldere”, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Ministrul a precizat că proiectul are la bază un studiu realizat de Banca Mondială, care a arătat că lucrările critice la baraje, diguri și poldere nu au fost realizate în ultimii ani din lipsa fondurilor. Același studiu indică faptul că, în ritmul actual al alocărilor bugetare, în următorii 15 ani nu ar putea fi finalizate nici măcar lucrările critice la infrastructura existentă.

Potrivit declarației ministrului, în urma negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene a fost propus un plan care să nu influențeze prețul energiei și să nu afecteze populația, dar care să asigure finanțarea investițiilor necesare. „Pe scurt: am creat un mecanism care să protejeze o parte importantă de comunităţi în faţa inundaţiilor”, a afirmat Diana Buzoianu.

Legea prevede actualizarea cu inflația, în 2026, a contribuției la MWh pentru producătorii de energie electrică prin hidrocentrale, majorarea cu 2% în 2027 și cu aproximativ 4% în 2028 și 2029 a contribuțiilor și tarifelor pentru utilizatorii de apă, cu excepția contribuției pentru irigații. Potrivit USR, în 2029 va fi cumulată o creștere generală de 10% față de 2026, iar sumele suplimentare vor fi direcționate către fondul pentru investiții în infrastructura de apărare împotriva inundațiilor. Formațiunea mai arată că inundațiile costă anual bugetul de stat până la 1,5% din PIB.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Rețea acuzată că a transformat vulnerabilitatea în afacere: sute de victime exploatate sub paravanul unei asociații umanitare

Prejudiciul estimat în dosar depășește 13 milioane de lei, reprezentând fonduri care, potrivit procurorilor, ar fi fost deturnate și folosite în interesul grupăriiO anchetă...

Aproape toată țara intră sub cod roșu, cu temperaturi de peste 41 de grade

Doar județele Constanța și Tulcea rămân sub avertizare cod portocaliuUn episod sever de caniculă lovește România, meteorologii emițând cod roșu de temperaturi extreme pentru...

Nicușor Dan participă la dejunul de lucru cu ambasadorii UE, în contextul blocajului politic prelungit

Președintele Nicușor Dan participă marți, de la ora 13.00, la dejunul de lucru cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în România, organizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă