31.5 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialCopii cu HIV, purtati pe drumuri

Copii cu HIV, purtati pe drumuri

Conducerea Asociatiei Theresa din municipiul Botosani va da in judecata comisia de expertiza medicala din cadrul Directiei Judetene de Asistenta Sociala, fiind nemultumita de incadrarile in gradele de handicap ale membrilor asociatiei. Presedintele Asociatiei Theresa, Carmen Alexa, a declarat ca luna trecuta un tanar bolnav de SIDA a fost incadrat intr-o grupa de handicap necorespunzatoare afectiunii de care sufera, cu toate ca potrivit acesteia dosarul continea actele doveditoare bolii pentru gradul I. „Persoana a fost incadrata intr-o grupa necorespunzatoare de handicap, pentru ca ar fi trebuit sa primeasca gradul I grav si i s-a dat gradul II fara sa se tina cont de actele medicale doveditoare de la dosar. Ei si asa sunt bolnavi si batuti de soarta, sa le mai spui ca s-a apelat la pile ca sa obtina grad de handicap I?!”, a declarat Carmen Alexa, presedintele organizatiei. Asociatia a solicitat sprijinul Comisiei Superioare de Expertiza de la Bucuresti, urmand ca in functie de raspunsul acestora sa fie sesizata si instanta de judecata. Carmen Alexa este de parere ca raspunsul de la Comisia Superioara va determina atacarea in instanta avand in vedere abuzurile care s-au facut asupra acestei persoane infectate cu virusul HIV: „Vom deschide o actiune judecatoreasca impotriva comisiei de expertiza a persoanelor cu handicap pentru neincadrarea corespunzatoare in grupele de handicap si neeliberare la timp a certificatelor de handicap, ceea ce duce la pierderea drepturilor beneficiarului. Asteptam raspunsul comisiei, care suntem siguri ca va fi favorabil pentru ca sunt toate actele necesare la dosarul pe care l-am trimis”. In cazul in care membrii comisiei vor fi gasiti vinovati fata de aceasta persoana, ei risca sa plateasca o amenda penala cuprinsa intre 5 si 30 de milioane de lei, potrivit legii.

Cele mai citite

Descoperire spectaculoasă în Turcia: Arheologii au scos la lumină o statuie rară din marmură, veche de 1.800 de ani

Arheologii au făcut o descoperire remarcabilă în orașul antic Aspendos, din sudul Turciei, unde au dezgropat un grup statuar rar din marmură, vechi de...

Descoperire spectaculoasă în Turcia: Arheologii au scos la lumină o statuie rară din marmură, veche de 1.800 de ani

Arheologii au făcut o descoperire remarcabilă în orașul antic Aspendos, din sudul Turciei, unde au dezgropat un grup statuar rar din marmură, vechi de...

Rușii resimt tot mai puternic costurile războiului. Veniturile reale și nivelul de trai au început să scadă

După trei ani consecutivi în care veniturile populației au crescut, economia Rusiei transmite tot mai multe semnale de slăbiciune, iar efectele încep să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă