26.8 C
București
marți, 7 mai 2024

Culise

Basescu, la Taverna Sarbului

Presedintele Basescu si liderul PC, Dan Voiculescu, s-au aflat ieri un sfert de ora in acelasi restaurant bucurestean. Basescu a fost intampinat la 14.05 de patronul restaurantului, Marius Tuca, care l-a condus pe inaltul oaspete in interior. Interesant este faptul ca Dan Voiculescu si-a luat precautii, preferand sa iasa din local pe o alta usa decat cea principala.
Purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu, a confirmat ca seful statului s-a aflat la restaurant, precizand insa ca nu a avut o intalnire cu Dan Voiculescu. Surse din Partidul Conservator au raspandit informatia cum ca intalnirea fusese programata de doua zile.

Romania sustine aspiratiile europene ale Serbiei

Presedintele Traian Basescu va face astazi o vizita de lucru de cateva ore in Republica Serbia. Este cea de-a doua vizita pe care o efectueaza seful statului in capitala sarba, in doua luni, si prima vizita a unui sef de stat strain in Serbia dupa proclamarea suveranitatii tari. Presedintele Basescu va avea convorbiri cu omologul sau sarb, Boris Tadici, si cu primul ministru al Republicii Serbia, Vojislav Kostunica. Tema discutiilor cu inaltii oficiali sarbi vizeaza aspecte ale cooperarii bilaterale in noile conditii politice determinate de proclamarea suveranitatii de catre Republica Serbia si pe fondul evolutiilor referitoare la stabilirea statutului provinciei Kosovo.
Potrivit comunicatului Administratiei Prezidentiale, convorbirile oficiale vor pune in evidenta abordarea Romaniei fata de relatiile bilaterale, respectiv in beneficiul ambelor tari si in interesul comun de consolidare in regiunea sud-est europeana a unui climat de securitate si prosperitate. Dialogul la nivel inalt va prilejui reiterarea disponibilitatii partii romane de a sustine aspiratiile Republicii Serbia pentru integrarea sa europeana si euro-atlantica.
Presedintele american, George W. Bush, a anuntat miercuri la Viena ca premierul sarb Vojislav Kostunica va efectua in scurt timp o vizita in SUA. Presedintele american a subliniat in cadrul unei intalnirii cu studenti straini in capitala austriaca importanta solutionarii problemei statutului provinciei Kosovo. Liderul de la Casa Alba a afirmat ca SUA coopereaza cu aliatii sai europeni pentru a se ajunge la un climat de stabilitate in provincia sarba.

Nicolai, in SUA

Vicepresedintele Comisiei de aparare din Senat, Norica Nicolai, a fost asigurata de oficiali americani ca nu au existat centre de detentie ale CIA in Romania. Aflata in SUA cu prilejul reuniunii Subcomitetului pentru relatii transatlantice a Adunarii Parlamentare NATO, Nicolai a ridicat problema centrelor de detente ale CIA in cadrul unei intalniri la Departamentul de Stat cu secretarii de stat.
“Am primit asigurari ca nu au existat centre de detentie pe teritoriul nostru, insa din discutii nu s-a exclus acest tranzit, ceea ce e o chestiune fireasca, pentru ca in vigoare sunt o serie de reglementari care nu permit statelor europene decat in anumite conditii sa faca verificari la bordul aeronavelor civile americane si, in general, la nici un fel de aeronava care are alta cetatenie decat cea a aeroportului”, a afirmat Nicolai.

Cele mai citite

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă