24.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialDubla sondare a opiniei publice, pe bani de la buget

Dubla sondare a opiniei publice, pe bani de la buget

TIMISOARA. Un grup de consilieri locali din municipiul Timisoara, format din reprezentanti ai tuturor partidelor, vor sa ceara in plenul CL, de maine, 55.000 RON de la buget pentru efectuarea unui barometru de politici publice. Concret, ei vor sa supuna cetatenii la doua sesiuni de sondare a opiniei si atitudinii publice. „Acest program va fi un instrument aflat la dispozitia Consiliului Local pentru fundamentarea deciziilor pe care acesta le adopta. Obiectivele din cadrul acestui program vor viza atat serviciile furnizate populatiei direct, cat si subiectele de interes public actuale pentru deciziile si dezbaterile din cadrul deliberativului timisorean”, se mentioneaza in propunerea de proiect.
Conform documentului, programul va fi gestionat de o comisie din care vor face parte cinci consilieri, iar operatorul de sondare va fi ales prin selectie publica. Municipalitatea are, de fapt, un astfel de serviciu de sondare a cetatenilor, care a realizat chiar in toamna anului trecut un chestionar prin telefon pe subiecte referitoare la atitudinea functionarilor publici din institutie. Serviciul este efectuat prin Call Center si este mult mai ieftin decat cel girat de cei opt consilieri locali, adica aproximativ 20.000 RON.

Cele mai citite

ANM prelungește Codul roșu de caniculă. Temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea Cod roșu de căldură extremă pentru județele Satu Mare, Bihor și Arad, unde valul de caniculă...

Start pentru a doua șansă la Bacalaureat. Peste 33.000 de candidați intră în sesiunea din august

Cele mai multe înscrieri sunt pentru evaluarea competențelor de comunicare în limba română, unde vor participa peste 5.500 de candidațiPeste 33.000 de absolvenți s-au...

Prima lege din lume privind AI intră într-o nouă etapă. Ce reguli devin obligatorii în UE din 2 august

Uniunea Europeană aplică, din 2 august, o nouă etapă a Regulamentului privind Inteligența Artificială (AI Act), considerat prima legislație din lume dedicată reglementării utilizării...
Ultima oră
Pe aceeași temă