23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSănătateSesiune de concurs pentru medicii care vor să obţină atestate de studii...

Sesiune de concurs pentru medicii care vor să obţină atestate de studii complementare

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, pentru această sesiune pot depune dosare de înscriere candidaţii care au finalizat până la data de 30 septembrie 2018 pregătirea teoretică şi practică efectuată în vederea obţinerii atestatelor de studii complementare. Examenele se vor desfăşura în centrele universitare medicale acreditate de minister în care s-a efectuat pregătirea.

Pentru fiecare probă de examen, nota minimă de promovare este 5,00, cu excepţia probelor de examen pentru care sunt precizate alte condiţii minime de promovare (calificativ admis/respins). În cazul în care la una dintre probele de examen nu se obţine nota minimă de promovare, candidatul este declarat nepromovat. Media finală minimă de promovare a examenului pentru obţinerea atestatelor de studii complementare este 7,00.

Înscrierea candidaţilor la examen se va face în perioada 2-16 octombrie inclusiv, la Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică al Ministerului Sănătăţii, cu excepţia atestatelor în: Acupunctură, Asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, Asistenţă medicală de urgenţă pentru structurile UPU, Homeopatie, Farmacie homeopată şi Implantologie.

Înscrierile pentru atestatele în Acupunctură, Asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, Asistenţă medicală de urgenţă pentru structurile UPU, Homeopatie, Farmacie homeopată şi Implantologie, se fac în aceeaşi perioadă, respectiv între 2-16 octombrie inclusiv, prin Direcţiile de Sănătate Publică din centrele universitare în care s-a făcut pregătirea pentru respectivele programe.

Arondarea candidaţilor pe atestate de studii şi centre universitare medicale va fi comunicată în ziua de 25 octombrie pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la rubrica Concursuri şi examene naţionale. Listele candidaţilor al căror dosar de înscriere este admis, precum şi preşedintele de comisie, locul, data şi ora de prezentare la examen se vor afişa la data de 1 noiembrie pe site-ul ministerului, la rubrica – Concursuri şi examene naţionale.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă