19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieGuvernul a aprobat plăţi în avans pentru fermieri

Guvernul a aprobat plăţi în avans pentru fermieri

Astfel, Guvernul a aprobat Hotărârea privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

Potrivit actului normativ, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va putea acorda, începând cu 16 octombrie anul acesta, plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic, într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Prin această HG, s-au aprobat: în sectorul vegetal pentru schema de plată unică pe suprafaţă –  102,5 euro/ha, pentru plata redistributivă pentru intervalele între un hectar şi cinci hectare –  5 euro/ha, pentru 5 la 30 de hectare – 50,3 euro/ha; plata pentru înverzire – 50,2 euro/ha; pentru tinerii fermieri – 25,8 euro/ha. 

Plăţile de sprijin pentru ovine/caprine au un plafon alocat de 56,1 milioane euro.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă