Într-atât ne-am obişnuit cu formele dreptunghiulare, încât clădirile rotunde ne sunt, dacă nu străine, oricum ciudate, iar spaţiile de locuit ni se par chiar absurde. Structurile rotunde oferă în mod sigur anumite avantaje. Ce ne este străin astăzi are rădăcini adânci în alte culturi − unele dintre ele ating un nivel înalt al civilizaţiei. Aşadar, ar fi deosebit de profitabil să învăţăm din experienţele pozitive.
Actualmente se pot observa în unele locuri domuri geodezice, soluţia modernă pentru casele rotunde, domul fiind o parte dintr-o sferă (eventual emisfera), suprafaţa acesteia jucând rol de acoperiş şi tavan.
Istorie bogată
De fapt, ideea caselor cu formă rotundă nu este nouă, ci se regăseşte în multe zone din Asia (în special în China) şi Africa şi chiar în regiunile polare. Formele circulare au fost utilizate de-a lungul a mii de ani, putând fi reperate în Antichitate, Evul Mediu, Iluminism şi, bineînţeles, în epoca modernă.
În cultura chineză, de exemplu, tulou, adică locuinţele tradiţionale construite în sud-estul ţării încă din secolul al XII-lea, prezentau o organizare complexă. De mărime mare, erau ridicate în jurul unei curţi interioare circulare şi aveau pereţi înalţi din lut.
Până în zilele noastre, o parte din populaţia mongolă (în special cea nomadă) trăieşte în rotundele iurte, iar inuiţii locuiesc în igluuri din zăpadă, de asemenea rotunde. În istorie, Colosseum-ul (cel mai mare amfiteatru din lume), bisericile, domurile şi moscheile, donjonurile şi turnurile castelelor (Evul Mediu), Vila Rotonda (Iluminism), farurile, turnurile de apă, iar în zilele noastre stadioanele (deşi, în interior, suprafeţele de joc sunt dreptunghiulare), muzeele, sălile de spectacol şi numeroase clădiri rezidenţiale se remarcă prin formele circulare.
Kaseglocke
În cadrul experimentelor arhitecturale începute după Primul Război Mondial, arhitectul Bruno Taut a creat în anul 1921 o casă acoperită cu o structură din lemn în formă de dom, casă ce va fi cunoscută sub numele de Kaseglocke (Cheese Bell), datorită asemănării sale cu clopotul de sticlă care se pune pe un platou pentru a proteja brânza. Este, de fapt, precursorul domului geodezic de astăzi. Casa a fost construită de scriitorul Edwin Koenemans în 1926 în oraşul artiştilor Worpswede din Germania. Intrând în categoria arhitecturii organice şi fiind foarte interesantă din punctul de vedere locuirii şi stilului de viaţă în astfel de spaţii, actualmente casa este muzeu.
Încă de la acea dată, locuirea într-un astfel de spaţiu circular era considerată foarte confortabilă (cosy). Diametrul de 10 m asigură un spaţiu extrem de generos pentru o familie, inclusiv la etaj. Coşul formează axul principal în jurul căruia se deschid camerele individuale, atât la parter, cât şi la etaj. La parter, în livingul de dimensiuni mari se regăseşte un şemineu impunător. Faţă de proiectul inițial, în care ferestrele aveau mai degrabă formă triunghiulară, casa construită are ferestre dreptunghiulare, cele de la etaj fiind situate în lucarne.
