6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInternaționalAlegerea lui Viktor Orban: Ungaria privește către est, cooperând cu Rusia și...

Alegerea lui Viktor Orban: Ungaria privește către est, cooperând cu Rusia și China

„Suntem prima țară europeană care a primit un astfel de eșantion”, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto într-un videoclip care arată avionul ce aterizează pe aeroportul din Budapesta.

Primele doze de Sputnik V au fost predate pentru testarea locală, o livrare la scară largă și o potențială producție în masă a vaccinului, de către o firmă maghiară, fiind posibilă anul viitor, dacă medicamentul se dovedește sigur și eficient, potrivit Budapestei.

Medicii și experții maghiari vor studia în curând producția Sputnik V în Rusia, a declarat premierul Szijjarto într-o conferință de presă cu ministrul rus al sănătății, Mihail Murashko, la Budapesta, vineri. Vizita specialiștilor medicali maghiari la Moscova ar permite o decizie mai rapidă cu privire la aprobarea vaccinului în Ungaria, a mai adăugat prim-ministrul.

În timp ce Ungaria și-a rezervat potențiale vaccinuri anti=Covid atât la producătorii din Europa, cât și la cei din Statele Unite, statul maghiar este în contact și cu dezvoltatorii chinezi și israelieni.

„Nimeni nu poate spune cu certitudine când vom primi un vaccin sau când va fi produs în serie, (prin urmare) Ungaria ar trebui să privească și spre est și să coopereze cu Rusia și China”, a declarat un oficial al ministerului de externe, Tamas Menczer. Menczer a acuzat criticii planurilor de achiziții publice ca reprezentând interesele multinaționalelor farmaceutice și „scena lobby-ului de la Bruxelles”.

Uniunea Europeană acuză deciziile Guvernului Orban. Premierul – ”Calul Troian” al Rusiei

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), însărcinată cu supravegherea aprobării vaccinului în Uniunea Europeană, nu a evaluat încă medicamentul rus, despre care Moscova a declarat că săptămâna aceasta că ar fi demonstrat o eficiență de 95% în ultimele studii.

La începutul acestei luni, oficialii UE au avertizat – fără a menționa Ungaria – că operațiunea de comercializare a vaccinurilor neautorizate de Bruxelles ar fi împotriva strategiei europene de vaccinare.

„Dacă ar fi să comercializați un astfel de vaccin pe teritoriul european, atunci evident, ar trebui să luăm măsuri pentru a ne asigura că regulile europene sunt respectate”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Vivian Loonela, fără a oferi detalii suplimentare. Ungaria și Polonia sunt deja în luptă cu Bruxelles cu privire la bugetul pe termen lung al UE. Iar abordarea suverană a Ungariei ar putea declanșa o nouă ruptură.

Mijloacele de informare maghiare pro-guvernamentale sunt în favoarea Sputnik V și critică Bruxelles-ul pentru precauțiile sale. În timp ce Orban insistă asupra faptului că politica sa externă de deschidere spre est este pragmatică, pro-europenii îl acuză pe premier că a devenit „calul troian” al președintelui rus Vladimir Putin în UE și NATO.

Orban dezavuează astfel de afirmații și insistă asupra poziției geografice a țării sale cu privire la forța estică a UE care cooperează cu marile puteri.

Scepticism, la nivelul opiniei publice, în privința eficienței vaccinului

În ciuda tuturor dezbaterilor privind provenineța vaccinului, disponibilitatea publicului maghiar de a fi vaccinat este un subiect aparte, un sondaj efectuat de Ipsos luna trecută arătând că acceptarea vaccinări în Ungaria este printre cele mai scăzute din Europa, înaintea doar a Poloniei și Rusiei.

Un potențial efect secundar „periculos” al îmbrățișării Sputnik V ar putea fi faptul că posibila sa lipsă de eficiență ar putea „alimenta scepticismul existent în ceea ce privește vaccinurile, ducând la riscuri pentru sănătatea publică”, potrivit analistului Peter Kreko, reprezentant al unui cunoscut grup de analiză politică.

Având în vedere că UE a semnat contracte de cumpărare cu dezvoltatorii occidentali pentru sute de milioane de doze de posibile vaccinuri viitoare, Kreko spune că încă mai este probabil ca Ungaria să opteze pentru vaccinări occidentale. „Dar dacă există o întârziere a unui vaccin din partea UE, guvernul ar putea aproba Sputnik și ar putea să se erijeze în salvator al populației, ridicând în același timp tensiunile cu Bruxellesul”, a declarat Kreko pentru AFP.

Cele mai citite

Rusia e gata să facă pace cu Ucraina. Ce rol va avea Donald Trump

Rusia este deschisă negocierilor privind încetarea războiului din Ucraina dacă acestea sunt iniţiate de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat joi ambasadorul...

Răgaz pentru firme: Finanțele amână sancțiunile la e-TVA până în iunie 2025 și simplifică facturarea electronică

Ministerul de Finanțe pregătește ghid de TVA și prelungește termenul pentru sancțiuni Ministerul Finanțelor propune amânarea sancțiunilor legate de deconturile iunie precompletate e-TVA până la...

Economia României crește cu 1,1% în T3 2024 față de anul trecut, dar stagnează comparativ cu trimestrul anterior

Economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în al treilea trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, conform datelor publicate...
Ultima oră
Pe aceeași temă