Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) a adoptat normele de aplicare ale ordonantei privind publicitatea de stat. Ordinul preia propunerile avansate de grupul de lucru compus din reprezentanti ai organizatiilor civice, ai industriei de publicitate si ai presei. Noile reglementari aduc detalii importante pentru autoritatile care doresc derularea unor campanii de publicitate, printre care se numara instituirea unor criterii de calificare cum ar fi: tirajul mediu difuzat pe editie sau audienta certificata, aria de difuzare, profilul, publicul-tinta etc. De asemenea, se va impune stabilirea unor criterii clare de alocare a banilor pentru organele media calificate, cost/tiraj pentru presa scrisa, cost per punct de audienta pentru TV. Totodata, vor fi oferite autoritatilor contractante modele pentru completarea anunturilor care trebuie publicate pe site-ul specializat www.publicitatepublica.ro http://www.publicitatepublica.ro http://www.publicitatepublica.ro/: referatul de oportunitate, anuntul de atribuire, raportul de evaluare a impactului.