Jocul, desfășurat pe un teren sintetic care i-a deranjat vizibil pe jucătorii noștri, a început cu o mare ocazie a balticilor. Căpitanul lor, Cernych a trimis în bară, după o centrare a lui Baravykas, la o fază la care Tătărușanu era bătut. La faza următoare același Cernych a trimis balonul în poartă, dar golul a fost anulat corect pe motiv de ofsaid.
Minutul 13 s-a dovedit a fi cu noroc pentru noi. Stanciu l-a lansat ideal în careu pe Țucudean, care, inteligent, l-a scos în lateral pe portarul lituanian după care s-a răsucit și i-a trimit lui Mitriță. Craioveanul a avut un rol de intermediar, pasând mai departe spre Chipciu, care a șutat cu sete din poziție centrală, deschizând scorul.
După golul mijlocașului de la Sparta Praga, inexplicabil, jocul a intrat într-un ritm de uzură. Ambele echipe și-au creat oportunități, însă niciuna importantă. După pauză, ne-am putut majora avantajul la o tentativă de eurogol semnată de Alexandru Mitriță, care a reluat din foarfecă, însă Setkus, goal-keeper-ul gazdelor, s-a opus. Stanciu a șutat apoi și el de la distanță, însă fără succes.
Lituanienii, încurajați de pasul înapoi făcut de tricolori, au început să preseze începând cu minutul 60. Axul nostru defensiv, compus din jucători în vârstă (Tamaș 35 de ani și Săpunaru 34 de ani) a dat câteva rateuri, astfel că balticii au avut ocazii de egalare. Semnalele de alarmă nu au fost percepute de banca noastră tehnică, Cel mai periculos jucător al echipei locale a fost Valskis, fost jucător al Universității Craiova. Acesta a șutat de două ori periculos, după care, în minutul 89, l-a deschis pe Zulpa care a șutat violent pe lângă Tătărușanu.
Cele cinci minute de prelungiri acordate de brigada arbitrilor ne-au dat posibilitatea de a apăsa pedala de accelerație. Golul izbăvitor a venit în minutul 90+2, la o combinație între doi jucători veniți de pe banca de rezerve. Maxim a pătruns, i-a pasat lui Keșeru, cel care până atunci nu avusese nicio contribuție la jocul nostru. Atacantul de la Ludogorets Razgrad a avut un moment de inspirație și i-a retrimis în careu lui Alexandru Mxim care a sprintat, a frânat și a schimbat excepțional direcția, scoțând trei adversari din dispozitiv prin această frumoasă mișcare. Mijlocașul care joacă în Bundesliga, la Mainz, a șutat apoi imparabil, în diagonală, completând o fază de veritabil decar.
România s-a impus cu 2-1 și are 5 puncte în clasament. Serbia a învins și ea în deplasare, 2-0 în Muntenegru, prin dubla lui Mitrovic, cel care ne înscrisese și nouă două goluri la Belgrad.
România va juca într-o adevărată finală a grupei cu Serbia, pe Arena Națională, pe 14 octombrie de la ora 16.00. Ne vor lipsi Chipciu și Anton, ambii suspendați pentru cumul de cartonașe galbene.
Clasamentul grupei:
1. Serbia 7 puncte
2. România 5
3. Muntenegru 4
4. Lituania 0
Prima clasată va merge în play-off și va promova în divizia a doua valorică a Ligii Națiunilor, în timp ce ultima clasată va retrograda.