Un inventar efectuat la Primaria municipiului Suceava a scos la iveala faptul ca din patrimoniul institutiei lipsesc bunuri in valoare de aproximativ 500 de milioane de lei vechi. Au fost numarate toate piesele de mobilier, chiar geamurile si usile, iar in final s-a constatat ca lipseau mai multe bunuri, mijloace fixe in valoare de 264.732.966 de lei si obiecte de inventar de 224.429.711 lei. Lipsurile au fost imputate fostului administrator al Primariei Suceava, Constantin Bata, conform Codului Muncii, iar daca acesta nu va face rost de bani, se va apela la un executor judecatoresc si pe bunurile lui Bata se va pune sechestru in vederea recuperarii daunei. Totusi, Constantin Bata nu recunoaste nimic, si sustine ca intentioneaza sa depuna contestatie in instanta, deoarece ar exista bunuri pe lista din anul 1970, cand acesta nu lucra la Primarie. De mentionat este faptul ca Bata a fost administrator al Primariei Suceava din 1999 si pana in anul 2004, cand la conducerea institutiei a venit liberalul Ion Lungu. In prezent, Constantin Bata lucreaza la Primaria orasului Frasin.