Refuzul atator editori de a publica „PseudoRomAnia” punandu-ne pe ganduri, am discutat cauzele lui cu o serie de persoane care – desi provin din establishmentul comunist – ne-au dovedit in repetate randuri ca sunt de buna credinta. Dupa parerea lor, vederile noastre deranjeaza deopotriva societatea politica si pe cea civila, pentru care felul nostru de a cerceta si interpreta realitatile nu este acceptabil, niciuna din ele nefiind dispusa, nici capabila sa se smulga de pe fagasul conformismului intelectual pe care isi aseaza securitatea si confortul. Obisnuite cu tutela si cu adevarurile oficiale, ambele refuza sa-si asume raspunderea pe care o implica independenta si, de aceea, prefera emanciparii schimbarea tutorelui, si libertatii de gandire noi directive, adica sabloanele prin care fabricantii discursului politically correct au inlocuit cliseele-tabu ale dogmei marxiste. Iata unul din raspunsurile primite, pe care-l reproducem pentru ca ne apare ca fiind pertinent cu realitatea ce ne preocupa: „Dvs. faceti analiza politica spunandu-i adevarului pe nume. Analistii din Romania rastalmacesc faptele, ca sa le potriveasca cu „adevarul” dorit de Putere. Ei distrag atentia publicului de la temele centrale ale actualitatii politice, indreptandu-i-o catre evenimente periferice sau nesemnificative, fapte diverse, lucruri senzationale si scandaluri”. Acest lucru ii ofera Puterii, astfel scapate de privirea celor in drept s-o supravegheze, o libertate de miscare aproape absoluta. In situatia actuala, cei pusi in functia de analisti politici nu joaca doar rolul pasiv, de martori mincinosi: ei participa in mod activ la falsficarea realitatii ca mod de a exercita Puterea. Cand jurnalistii si comentatorii deplang lipsurile democratiei din Romania, ei nu cenzureaza Puterea, ci o sprijina: nu poti critica un lucru inexistent fara a sustine ca el exista! Functia sociala a presei constand cu precizie in supravegherea critica a scenei politice si a vietii publice, suntem indreptatiti sa-i acuzam, pe liderii de opinie care-si tradeaza vocatia, de deturnarea acestui mandat implicit.
Elementul esential al evolutiei politice de dupa 2000 il constituie concentrarea programata a parghiilor politice, economice si intelectuale in mainile oligarhiei coloniale, cu scopul de a stapani si manipula in continuare, sub forme noi – mascate de aparentele democratiei si capitalismului – poporul roman, pe care o jumatate de veac de teroare si de lipsuri l-au redus la o stare de dependenta fara precedent. Desi au renuntat la violenta, formatiile iscate din fostul partid unic isi pastreaza caracterul totalitar deoarece continua sa recurga la metode ce cad sub incidenta Codului Penal – ceea ce face din ele niste organizatii de raufacatori. Functia de paznic al pozitiilor ocupate de oligarhia coloniala, asigurata odinioara de politia ei politica si ideologia prin teroare, a fost preluata de profesionistii diversiunii, insarcinati cu subordonarea mentala a romanilor.
Restaurarea democratiei presupune revenirea la reactii autonome si responsabile, bazate pe ratiune, care este un proces lent, de schimbare radicala a mentalitatii si comportamentelor. Politica de blocare a tranzitiei pe care o duc fortele totalitare este indreptata impotriva acestei emancipari, deoarece aceasta are ca efect pierderea hegemoniei ideologice exercitate de establismentul intelectual comunist. Importanta pe care o are in dispozitivul renovat al totalitarismului manipularea perceptiei, ca mijloc de dominare, face ca neo-comunistii sa nu fie catusi de putin dispusi sa renunte la controlul discursului politic. Acest monopol nu mai este exercitat fatis de Putere, ci prin intermediul unor asa-zisi profesionisti, al caror rol a crescut considerabil de cand totalitarismul a facut din pluralism instrumentul popriei sale consolidari. Dar reprezentantii mediatizati ai noii „profesiuni”, denumiti „analisti politici”, „politologi” sau „experti”, nu sunt decat agentii specializati ai sectiei ideologice a politiei politice dinainte de 1990, trecuti prin scoli de „public relations” si stagii de „communication management”, in vederea adaptarii vocabularului si tehnicilor de diversiune la exigentele noului ambient politic. Ei constituie principalul instrument al dispozitiviului logistic revizuit al totalitarismului – care nu mai guverneaza prin teroare, ci prin diversiune. Puterea, in cardasie cu pretinsa Opozitie, ii tine astfel pe romani in stare de iresponsabilitate politica cu ajutorul acestor „facatori de opinie”, carora li s-a atribuit rolul de mentori si de tutori. Este, in aceasta privinta, simptomatic faptul ca marele pontif al acestei noi specialitati tactice, cel care da punctual indicatii privitoare la directia si tonul retoricii politically correct este ultimul supravietuitor al grupului de bolsevici care, cu sprijinul Armatei Rosii, au distrus democratia si capitalismul in tara noastra, ma refer, desigur, la eminenta cenusie a d-lor Iliescu, Roman si urmasii, faimosul profesor agramat Silviu Brucan. Clasa politica ii pune pe cetateni in fata faptului implinit si „analistii” justifica acest procedeu criticandu-i excesele. Functionarea acestui mecanism presupune participarea presei, care – supusa la presiuni economice si financiare – a renuntat la vocatia ei de cenzor al Puterii, acceptand sa se cenzureze pe sine. Controlul puterii asupra mijloacelor de comunicare este constant intarit, prin sanctiuni de tipul noilor dispozitii ale codului penal, prin intimidari verbale si chiar prin violenta fizica, reducandu-i astfel la tacere pe gazetarii care incomodeaza nomenclatura.
Romania in 2004
In anul de gratie 2004, in Romania nu mai exista Opozitie: nici o formatiune politica nu reprezinta o alternativa reala la actuala Putere. In afara unor minoritati straine de Tara prin interesele si solidaritatile lor , nici un alt segment al populatiei nu mai este reprezentat pe scena politica.
O Opozitie de figuratie, inteleasa cu Puterea si reprezentand aceleasi interese ca ea, adopta pozitii fictive menite sa dea legitimitate sistemului politic, incercand sa insele opinia publica si conducerea statelor democratice asupra adevaratei naturi a actualului regim de la Bucuresti.
Lipsa de alternativa este subliniata de limitarea dezbaterii politice la accesoriu: nu se discuta natura regimului, ci felul in care functioneaza. Aceasta atitudine face din contestatarii Puterii niste disidenti, nu niste opozanti: obiectivul lor nu este de a inlocui sistemul, ci de a-l ameliora. Cu alte cuvinte de a intari structurile care, dupa Decembrie 1989, asigura pozitiile hegemonice ale oligarhiei coloniale create de Moscova.
Pa plan extern, democratia de aparenta, prin care mandatarii Kremlinului mascheaza formele noi ale totalitarismului, are ca pendinte simulacrul apartenentei la NATO, prin care Puterea si Opozitia laolalta camufleaza ancorarea Romaniei in zona de influenta a Rusiei, de care este indisolubil legata oligarhia coloniala ale carei interese sunt reprezentate de clasa politica.
Cum la situatia politica din 2004 s-a ajuns in mai multe etape, credem ca este util sa le reamintim, facand un scurt bilant al intregii perioade.
Prima etapa (1990 – 1996) corespunde instaurarii regimului neocomunist FSN cu girul pasiv al Opozitiei anticomuniste. Dupa rasturnarea lui Ceausescu, sistemul partidului unic a fost inlocuit printr-un pluralism caracterizat de existenta a doua tipuri de partide: cele care asigurau continuitatea structurilor politico-sociale impuse de URSS si a vasalitatii fata de aceasta putere, si cele de abia iesite din ilegalitate, numite „istorice” pentru ca reprezentau continuitatea statului suveran si a institutiilor democratice dinaintea sovietizarii Romaniei.
Interesele a caror expresie era pana atunci PCR s-au constituit in formatii noi. Acapararea in continuare a Puterii, de catre oligarhia care o detinea in virtutea mandatului colonial incredintat de Moscova in 1947 si reinnoit in decembrie 1989, a fost mascata printr-un pluralism de parodie, menit sa-l anuleze prin confuzie pe cel real. Aceasta inscenare a constat in impartirea PCR intr-o serie de formatii insarcinate cu acoperirea intreg spectrului politic, de la extrema stanga (PSM) pana la cea dreapta (PRM) si incluzand minoritatile etnice (UDMR si Partida Rromilor), cu scopul de a controla toate curentele politice care apar si de a se impotrivi obiectivelor fundamentale ale fortelor democratice: lichidarea dominatiei sovietice si a totalitarismului marxist, precum si a ramasitelor acestora.
Partidele istorice au iesit din ilegalitate total neorganizate si lipsite de mijloace materiale. Inlaturate prin mineriade de la reorganizarea statului, ele au jucat un rol de figuratie: prezenta Opozitiei pe scena politica era strict limitata la dovedirea orientarii democratice a regimului FSN. Pozitia partidelor istorice a fost ulterior consolidata de atitudinea lucida a unor lideri (precum Corneliu Coposu), care au inteles ca intre totalitarism si democratie nici un compromis nu este posibil. Traducerea in platforma politica a acestei pozitii intransigente a adus Conventia Democrata la putere in 1996. Reamintim principalele obiective ale acestei platforme pentru a pune in evidenta actualitatea lor (constituie si astazi deziderate majore pentru romani):
– Restaurarea democratiei, prin inchiderea parantezei totalitare si eliminarea ei din viata statului si a societatii: lichidarea ramasitelor totalitarismului marxist (legiferarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara si Procesul comunismului), degrevarea regimului politic de handicapul originilor lui teroriste (investigarea asasinatelor consecutive rasturnarii lui Ceausescu si a mineriadelor din 1990 si sanctionarea factorilor responsabili); inlocuirea Constitutiei Iliescu;
– Restaurarea proprietatii private si a economiei de piata pe care le presupune exercitarea libertatilor personale si a drepturilor cetatenesti: lichidarea confuziei atributive si patrimoniale dintre stat si oligarhia coloniala; restituirea integrala, prin proceduri simple si rapide (decizii administrative), a proprietatilor private confiscate dupa 6 martie 1945;
– Redobandirea suveranitatii statale si afirmarea dreptului la unitatea nationala si integritate teritoriala (definite de Charta Atlanticului si Charta ONU): proclamarea, in Constitutie, a dreptului imprescriptibil al romanilor de a trai in granitele unui singur stat si a drepturilor Romaniei asupra teritoriilor anexate de ex-URSS; renegocierea tratatelor cu statele beneficiare ale Pactului Ribbentrop-Molotov.
Aceasta perioada a fost caracterizata de configurarea noilor forme de monopolizare a Puterii, legalizarea Opozitiei si prezenta pasiva a fortelor democratice (regrupate dupa 1990 in CDR) pe scena politica, aducandu-i regimului impus prin mineriade aparentele legitimitatii cerute de obligativitatea noilor criterii de recunoastere internationala.
A doua etapa (1996 – 2000) corespunde recunoasterii si consolidarii pozitiilor comunisto-securiste de catre Opozitia democratica, regrupata in CDR. Aceste obiective au fost infaptuite de cele doua formatii neo-comuniste insarcinate sa participe la guvernare in acest scop – PD (FSN) si UDMR – la ale caror presiuni si revendicari constante CDR a raspuns prin concesii unilaterale. In cursul acestei perioade au avut loc importante schimbari in partidele istorice, ale caror state majore erau impanate cu agenti ai fostei Securitati si cu fosti activisti de partid, care le-au denaturat vocatia si le-au deturnat de la electoratul lor. Schimbarile au constat in abandonarea pozitiilor si a obiectivelor lor definitorii si au avut ca efect pierderea legitimitatii istorice si a identitatii politice a PNL si a PNTCD. Agentii infiltrati au contribuit la esecul misiunii Partidelor Istorice si la discreditarea cauzei reprezentate de ele, suscitand desemnarea in functiile cele mai vizibile a unor persoane compromitatoare, prin funciara lor incompetenta, prin apetenta lor pentru coruptie (asocierea cu partidele neo-comuniste la „impartirea pradei”, sub pretextul privatizarii) si prin legaturile lor cu politia politica comunista.
In cursul acestei etape, singura formatie politica care a evoluat in mod „atipic” este UDMR. Spre deosebire de celelalte partide, ea s-a indepartat de comandamentul central al structurilor care asigura perenitatea pozitiilor hegemonice ale oligarhiei coloniale. Ceea ce nu inseamna ca a incetat complet sa reprezinte interesele acestui grup social si ca nu mai are legaturi cu structurile totalitare si suveranul lor moscovit. Revendicand din ce in ce mai putin discret drepturi etnice si teritoriale incompatibile cu suveranitatea si cu unitatea Romaniei, acest instrument al nomenclaturii comuniste a dobandit – in ochii minoritatii ale carei interese particulare le promoveaza impotriva interesului general Ð un caracter cu adevarat democratic. Revendicarile UDMR, ocupand un loc important in afirmarea piezise a pretentiilor teritoriale ale Ungariei, sprijinul guvernelor de la Budapesta i-a ingaduit acestei formatii sa-si sporeasca independenta fata de comandamentul central al structurilor neo-totalitare.
A treia etapa (2000-2004) corespunde eliminarii Opozitiei de pe scena politica, cu aferenta disparitie a alternativei democratice. Aduse prin infiltrare sub comandamentul centrului de putere care asigura perenitatea structurilor politice create de Moscova in 1947, Partidele Istorice au incetat in perioada care a urmat alegerilor generale din 2000 sa aiba o existenta proprie si, in consecinta, sa intruchipeze cauza romaneasca cu care se confundasera impotrivindu-se sovietizarii si marxizarii Romaniei.
Implantarea genomului comunist-securist in conducerea Partidelor Istorice, cu pierderea consecutiva a identitatii lor politice, a dus la reaparitia, sub o forma noua, a partidului satelit (sau „submarin”) si, o data cu aceasta, la disparitia Opozitiei. Contestarea Puterii isi pastreaza, in forma, caracterul institutional, dar a incetat sa fie o realitate; exista de jure, dar nu are continut pentru ca nu constituie o alternativa politica. Partidele clonate isi pastreaza personalitatea juridica si profilul declarat, dar reproduc prin comportamentul lor social si politic trasaturile definitorii ale clonei: sunt expresia deghizata a oligarhiei coloniale. Despre caracteristicile acestor partide submarin se poate spune ca sunt „teleghidate” de un centru de decizie situat in afara corpului lor. Telul manipularilor socio-politice de dupa 2000 este definitivarea configurarii esicherului politic de catre fortele totalitare, astfel incat toate partidele existente sa fie aduse la ceea ce trebuie ele sa fie (si unele sunt deja). Iata, concret, care sunt miscarile care au dus la suprimarea opozitiei, fagocitata de la stanga la dreapta de catre filialele specializate ale partidului ex-unic; PSDR a incetat sa existe in iunie 2001. El a disparut, in doi timpi, absorbit de principalele filiale ale ex-PCR (PD „FSN” si PDSR), care l-au folosit drept cal troian pentru a intra in Internationala Socialista. Cochilia sa goala a fost „umpluta” de PDSR care, astfel, i-a uzurpat identitatea si reputatia democratica, intemeiata pe trecutul anti-comunist. Pe aceasta cale, structurile securisto-comuniste dinainte de 1989 au reusit sa intre in Internationala Socialista, pe care nu demult o taxau ca fascista. PNL a fost absorbit in mod simetric de o alta filiala a ex-PCR, ApR. PNL devenise deja, inainte de alegerile generale din 2000, o oficina securisto-comunista, in urma „divorturilor si recasatoriilor” care facusera din el instrumentul miliardarilor de carton ai dlui Iliescu. Intre mentalitatea si comportamentul dlui I. Iliescu, si felul de a gandi si actiona al dlor Th. Melescanu sau Th. Stolojan, nu exista adevarate deosebiri, ceea ce este firesc tinand cont de provenienta si formatia lor comuna. Acest lucru n-a scapat nici conducerii Internationalei Liberale, care a pus PNL in carantina de cand acesta a incaput pe mainile unor nomenclaturisti comunisti.
Neutralizarea PNTCD prin „clonarea” genomului comunist in conducerea sa se afla inca in stadiul prin care PNL trecea in momentul revenirii lui in CDR, cel al divorturilor si fuziunilor consecutive, intotdeauna urmate de reorganizari propice promovarii agentilor-clone in pozitii strategice. Acest decalaj se datoreste inertiei Ð proportionala cu masa partidului si complexitatea structurilor sale. Manipularea prin diversiune a unui partid cu o baza numeroasa si motivata, si cu organizare greoaie, cere timp si nu da imediat rezultate. Paralizat de propriile structuri si de diviziunile interne Ð provocate de agentii infiltrati Ð curentul crestin-democrat ramane, in ciuda mizerabilului scor electoral al formatiilor care-l reprezinta, cel mai redutabil dusman potential al fortelor neo-totalitare. El are un electorat constant si numeros, format din victimele comunismului si pagubitii tranzitiei, care este in continuare puternic motivat de principiile si obiectivele care au adus CDR la putere in 1996. De aceea, asa slab cum este, PNTCD este tinta predilecta a unor oferte de colaborare si fuziune din partea formatiilor securisto-comuniste (PUR, URR, PNG si chiar PRM) insarcinate cu aducerea curentului crestin-democrat sub comandamentul central al fortelor neo-totalitare si a patrunderii, pe aceasta cale, in ICD si Partidul Popular European (o formatie conjuncturala si permeabila din cauza lipsei de contur doctrinar). Cum in aceasta zona a scenei noastre politice jocurile nu sunt definitiv facute, epurarea interna si promovarea in functiile de conducere a unor lideri darji si competenti ar putea resuscita PNTCD. Exemplul partidului crestin-democrat din Basarabia dovedeste ca o echipa hotarata, intemeiata pe pozitii politice radicale, poate razbi cu mijloace materiale foarte modeste, devenind un adversar temut pentru fortele anti-democratice.
Prin infiltrare si manipulare fortele neo-totalitare au putut sa capteze bunavointa unora din personalitatile cele mai reprezentative ale Rezistentei Anticomuniste si sa insele buna lor credinta, reusind sa se foloseasca cu abilitate de ele pentru a-si intari in continuare pozitiile. L-au ademenit pe Rege cu lozinca „reconcilierii” si au apelat la patriotismul monarhului pentru a cautiona patrunderea lor in NATO. Concesiile Suveranului au ramas compromisuri fara contrapartida: recunoasterea regimului neo-comunist si a celor care l-au impus de catre Seful Rezistentei Anticomuniste si Simbolul continuitatii istorice a statului a constituit un transfer de legitimitate in favoarea organizatiei de natura criminala si de origine straina care i-a subjugat si prigonit pe romani in ultima jumatate de secol. Aceasta „transfuzie”, care i-a intarit pe beneficiari, slabindu-l pe donator, n-a adus absolut nici un folos Romaniei, nici romanilor. Sacrificiul consimtit de Rege n-a fost urmat de nici una din masurile reparatorii inerente reconcilierii, asteptate de victimele comunismului, care de cincisprezece ani cer sa li se faca dreptate. Deasemenea, n-a fost intreprins nici un demers pe langa NATO, in vederea sustinerii Romaniei, din nou confruntata cu forme agresive de expansionism rusesc (actiunile teroriste indreptate contra populatiei romanesti din Transilvania si Basarabia, incalcarea grosolana a dreptului internatonal si provocarile din Delta Dunarii. Cu demnitati fictive dar generos remunerate (de subsecretar de stat) si prin magulirea vanitatilor (decernarea de titluri academice si decoratii), structurile neo-totalitare care conduc Romania au reusit sa-i aduca la vadul lor si pe alti reprezentanti autentici ai Exilului.
Pentru calai, jefuitori si falsificatori, aceasta recunoastere este cu atat mai valoroasa cu cat vine de la reprezentantii calificati ai exterminatilor, jefuitilor si batjocoritilor, adica de la factorii politici care au vocatia si obligatia sa le denunte impostura, si sa declare nelegitim regimul impus prin mineriade. Insa, cum aceasta recunoastere reduce functia opozitiei de stat la rolul de chezas al unei imposturi, efectul ei real este contrar celui scontat: caracterul fictiv al contestarii nu face decat sa puna in evidenta aspectele totalitare ale Puterii.
Pentru factorul hegemonic – oligarhia coloniala – aceasta schimbare de pozitie a Partidelor Istorice are o importanta capitala deoarece reprezinta atingerea scopului ei strategic. Abaterea PNL si PNTCD de la misiunea lor istorica si politica inseamna pentru fortele totalitare eliminarea din lupta a adversarului real (singurul care conteaza) – Rezistenta Anticomunista – a carei simpla prezenta pe scena politica opereaza ca un revelator, punand in evidenta impostura actualei Puteri si a regimului instaurat de ea. Este, intr-adevar, cert ca, dupa 1989, detinatorii indiscutabili ai legitimitatii democratice si reprezentantii necontestati ai continuitatii statului roman erau PNL si PNTCD (si, intr-o mult mai mica masura, PSDR), recunoscute ca atare tocmai pentru ca se impotrivisera dominatiei sovietice si totalitarismului marxist. Dimpotriva, existenta partidelor alcatuite de beneficiarii totalitarismului (nomenclaturisti, colaborationisti si oportunisti) si impartirea PCR nu mai putea fi justificata sub nici un motiv sau forma dupa rasturnarea lui Ceausescu, asa cum formatiile de sorginte national-socialista nu mai aveau ce cauta in Germania dupa eliminarea sistemului hitlerist. De aceea. dobandirea minimului de onorabiltate indispensabil existentei FSN, PDSR, PD, PSD, PRM, etc. este conditionata de trecerea sub tacere a originii lor sovietice, totalitare si teroriste (mineriadele). Or, stergerea acestei reputatii infame nu se poate face decat prin scoaterea din joc a Rezistentei Anticomuniste, care este reperul inconturnabil al dimensiunii democratice pe scena noastra politica. Din aceste motive, distrugerea din interior a partidelor istorice, ca referinte ale memoriei statului si detinatoare ale legitimitatii democratice, a fost pentru fortele totalitare singurul mijloc de a supravietui. Altfel nu si-ar fi putut fabrica o reputatie compatibila cu admiterea in clubul democratilor, fara de care astazi nu exista recunoastere politica.
Astfel, fara a rupe cordonul ombilical care-l leaga de Moscova, grupul social creat de aceasta pentru a administra Romania, confirmat in acest rol dupa 1989, a reusit sa faca din operatiunea democratica colacul de salvare al structurilor securisto-comuniste. Prin aceasta impostura, el urmareste sa dea legimitate situatiei sale artificiale, de corp strain in societatea romaneasca, si, astfel, sa consolideze si sa extinda pozitiile pe care le-a acaparat in calitate de mandatar al puterii coloniale si de beneficiar al totalitarsmului marxist.
Scurtul bilant de mai sus ne permite sa constatam ca regimul politic din Romania a revenit lin la ceea ce fusese pana in 1990, cand era, in mod oficial, dictatura unui singur partid. Numai in esenta, pentru moment. Acest totalitarism se prezinta sub aspecte incerte, greu de conturat din cauza aparentelor democratiei, ale carei forme sunt respectate prin mimarea procedurala a riturilor ei. Absenta unei Opozitii efective, care sa reprezinte o alternativa reala la actuala Putere, lipseste Tara de perspectiva schimbarilor radicale cerute de ruptura completa si definitiva cu statutul de satelit si cu totalitarismul marxist, care implica lichidarea ramasitelor acestora, deopotriva din aparatul de stat si din societatea civila (spre pilda a centrului de initiativa si influenta pe care-l reprezinta establishment-ul intelectual comunist), schimbari pe care romanii le asteapta din Decembrie 1989 si comunitatea internationala le cere pentru a trata Romania pe picior de egalitate, cuvenita statelor democratice. Minutia tehnica si rutina aparatelor administrativ si juridic servesc la disimularea obiectivelor urmarite de Putere, a caror perceptie este intarziata de retorica politica. Putinta de a oculta temporar caracterul nedemocratic, ilegal sau neconstitutional al actelor sale – pana la intrarea lor in domeniul faptului implinit, cand impotrivirea devine zadarnica – ii ingaduie acestui „totalitarism bland” sa salveze aparentele democratiei care-i servesc drept paravan. Astazi, spre a-si impune arbitrarul, Puterea nu are nevoie decat de inselaciune si confuzie.
Ion Varlam
(fragment din Postfata la volumul „PSEUDOROMANIA. Conspirarea deconspirarii”, editura VOG, 2004)
Nota aldine: Evident, rezultatul oarecum surprinzator al alegerilor parlamentare si, mai ales, al celor prezidentiale din iarna lui 2004, evenimente ulterioare scrierii acestei analize, par sa dea Romaniei o sansa – firava inca! – de iesire din starea pseudo…
