Vedem aceiasi moderatori si invitati, in aceleasi studiouri, discutand „deconspirarea”. Pana si cativa din adeptii fanatici ai unei prese „relaxate”, orientate spre „viitor”, dusmani declarati ai „obsesiilor” noastre postdecembriste privind demontarea sistemului ticalosit, au fost cuprinsi brusc de febra antisecurista si fac azi poteci intre doua-trei televiziuni. Te-ai astepta sa-i reintalnesti a doua zi dimineata la televizor nebarbieriti, cu fata trasa. Sa aiba glasuri ragusite. Dar nu, sunt proaspeti. Cineva trebuie ca le da o masa calda, le aduce niste ceaiuri.
Si totusi, in ciuda acoperirii mediatice, dezbaterea nu avanseaza. Caci acum tinta nu e Securitatea, cu ofiterii tortionari si informatorii ei zelosi, ci Basescu si ai lui: PD, Musca, Stolojan. Am ajuns intr-o situatie absolut scandaloasa in care fostii securisti dau interviuri sub acoperire. Pot alege, ca si pe vremea lui Ceausescu, „sa-si pastreze anonimatul” cand aplica ultimele lovituri unui om pus la podea. Informatorul e deconspirat si pus la zid, in timp ce identitatea securistilor este protejata. Jurnalisti care participa fara mila la linsajul public al Monei Musca nu-si fac probleme profesionale sau de constiinta cand inghit informatiile servite de tortionari si, mai ales, cand conspira identitatea securistilor care vorbesc despre dosarele „Dana” si „Eva”. Plesita si Merce zburda prin redactii si studiouri si par ticalosi de bine. Dan Voiculescu si Emil Constantinescu (pe vremea caruia au fost trecute la siguranta nationala dosarele politicienilor) canta aceeasi partitura.
Comparatia cu anii '50 poate parea deplasata. Sigur, acum nu e bagat nimeni la inchisoare. Dar atmosfera e atat de inveninata incat, asa cum remarca un coleg, risti sa fii banuit ca ai ceva de ascuns daca nu-i desfiintezi public, cat mai isteric cu putinta, pe informatorii deconspirati si pe cei potentiali.
Ce se petrece in aceste zile aduce aminte mai degraba de revolutia televizata din 1989 decat de anii '50. E o „deconspirare in direct” care risca sa asigure supravietuirea si perpetuarea sistemului. Avem de-a face cu deconspirarea unor informatori (alesi pe spranceana) si conspirarea securistilor. Cum sa nu te indoiesti de noul zel antisecurist cand ani de zile „Romania libera” a facut in pustiu dezvaluiri privindu-i pe tortionarii Securitatii? Cand „Evenimentul Zilei” a cerut in 2001, fara nici un ecou, verificarea liderilor de opinie din presa si societatea civila?
E evident ca „sistemul” s-a mobilizat dupa deconspirarea lui Felix. A fost, probabil, incalcata o intelegere nescrisa. Darea in vileag a unui personaj de talia lui Voiculescu a fost echivalentul unei declaratii de razboi. „Sistemul” contraataca, ne stie punctele vulnerabile, loveste si va lovi in continuare.
Singura noastra sansa e sa veghem ca sa se mearga pana la capat, iar deconspirarea si lustratia sa vizeze si securistii. Sa cerem CNSAS sa iasa din anarhie si sa devina o institutie. Sa urmeze exemplul de succes al DNA, care e discret si eficace. Sa stabilim criterii clare dupa care vom judeca vina, responsabilitatea celor deconspirati. Sa nu inghitim balivernele securistilor, nici ideea ca suntem gri cu totii si ca trebuie sa ne indoim de-acum de orice reper moral. Sa stim deci care sunt taberele. Daca nu ne pastram cumpatul, daca vom continua sa conspiram securistii in timp ce diabolizam cativa informatori serviti pe tava, vom pierde partida. Securistii si comunistii ne vor lustra pe noi, nu noi pe ei. Si va fi a doua victorie a Securitatii.