0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialTrenurile nu vor mai opri in statia Tuzla

Trenurile nu vor mai opri in statia Tuzla

Comandamentul Antiepizootic s-a intalnit, in seara zilei de 19 februarie, pentru a pune la punct planul de masuri in vederea stoparii focarelor de gripa aviara din Tuzla si Navodari. Astfel, carantina localitatii Tuzla va avea particularitatea pastrarii accesului de tranzit pe soseaua Constanta-Mangalia, cu trecere prin puncte de dezinfectie. Sase echipe formate din 84 de oameni vor supraveghea zona. La iesirea din localitate masinile vor fi dezinfectate cu atomizoarele Directiei Judetene Sanitar-Veterinare Constanta, urmand ca, in timp cat mai scurt, sa soseasca si alte instalatii de la Bucuresti, iar trenurile nu vor mai avea voie sa opreasca in statia Tuzla. Aprovizionarea in zona se va efectua numai prin transbordare.
A inceput deja eutanasierea si arderea celor 30 de mii de pasari din curtile localnicilor. La Navodari s-a reusit regionalizarea focarului, iar carantina a fost instaurata doar in zona Recoltei, care cuprinde 300 de gospodarii. Aici actioneaza 3 echipe formate din 42 de oameni, care se vor ocupa de dezinfectarea masinilor.
Echipe de epidemiologie ale Directiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta, precum si ambulante se afla la aceasta ora in noile focare, pentru a verifica situatia imunizarii antigripale si a administra tratamentul specific antiviral cu Tamiflu tuturor persoanelor care lucreaza in focar. DSPJ acopera in prezent necesarul de Tamiflu, insa se estimeaza ca se impune suplimentarea stocului de vaccin antigripal cu 600 de doze. In acest sens, au fost facute deja demersurile necesare pentru a se asigura verificarea imunizarii antigripale si la copiii sub 10 ani din focarele Navodari si Tuzla.
Se are in vedere si suplimentarea stocului de Tamiflu cu dozajul necesar pentru 200 de persoane. Pana ieri nu a fost inregistrata nici o suspiciune de imbolnavire la om.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă