Maine la Brasov va avea loc o adunare inutila. Chiar nu mai e nimic de facut daca Iliescu a ajuns ultima solutie, unicul reper si speranta reformarii. Matusile au inflorit, totusi, la umbra Bunicutei. Partidul nu mai are lideri credibili, doar capetenii de clan pe picior de razboi. Se pandesc reciproc, se toarna prin presa si se invidiaza, uluiti de cat de mult a reusit sa fure celalalt.
Ce vor gandi, oare, pesedistii adunati la Brasov, aiuriti de sentimentul pustiitor al nemerniciei in fata averii lui Nastase sau DIP? Cei care viseaza la ruperea unei grupari din PSD sunt in plin cosmar. Ar rezulta un mic monstrulet politic: cripto-comunisti amestecati cu cripto-mafioti. Luati la intamplare oricare lider din PSD, intoarceti-l cu capul in jos si scuturati-l putin. Veti vedea cum incep sa-i pice matusi din conturi, soacre sau afaceri tenebroase.
Doar o reforma radicala mai salveaza partidul de la descompunere. Iar ca sa se poata reforma cu adevarat, PSD va trebui mai intai sa dispara. Solutii miraculoase nu exista, iar renovarile de fatada nu mai ajuta. Matusa Tamara a spulberat, odata cu Nastase, baza de putere din partid, croita dupa chipul si asemanarea celui care i-a fost lider maxim.
Iliescu, Rus sau oricare alt lider proclamat seful PSD dupa macelul intern ar trebui sa anunte rapid dizolvarea actualei structuri de partid. Apoi, n-are decat sa adune o noua garnitura de lideri „saraci si cinstiti” sau cel putin imbogatiti fara matusi. Ar putea boteza chiar asa noua formatiune: Partidul Pesedistilor Fara Matusi. Altminteri, PSD va muri rapus de cancerul lacomiei. Boala are radacini in trecut. Infectia s-a raspandit in tot corpul partidului dupa 1997, cand Iliescu a ratat reforma interna. Inca de atunci, Nastase era perceput ca simbol al coruptiei, arogantei si ciocoismului.
„Nu sunt dispus sa-mi negociez nici ciorapii cu Adrian Nastase”, spunea Iosif Boda, pe vremea cand „grupul celor cinci” pregatea ruptura de PDSR. Oficial, gruparea Boda-Melescanu cerea, inaintea congresului PDSR din 21 iunie 1997, inlaturarea lui Adrian Nastase si Oliviu Gherman din functii. Cei doi intruchipau, in viziunea lor, doua simboluri nefaste care trebuiau razuite urgent de pe fata PDSR-ului intrat in opozitie: neo-ciocoismul si cripto-comunismul.
Puciul a esuat, iar Adrian Nastase a iesit intarit. Om cu simtul averii, s-a inconjurat rapid de lupi tineri, ademeniti cu viitoarele baronate. Gestul sau din 1997, de a-l sustine pe Gabriel Bivolaru la Parchet, avea, in context, semnificatii mai largi, dincolo de un eventual interes personal in afacerea Zambaccian. Isi afirma deja o linie politica si un mod de actiune. Era deja sedus de sclipirea briliantelor cu luminozitate de 100 la suta, iar in ultimii ani, partidul s-a cladit exclusiv pe puterea banilor. Nastase a atras suficienti oameni cu care sa-si negocieze nu doar ciorapii in partid, ci si fabuloasele bijuterii ale fantomaticelor sale matusi.
A doua mare sansa de reforma a fost ratata dupa 2000. Nastase a executat, abil, cateva cosmetizari. In iunie 2001, PDSR isi schimba numele in PSD si fuziona, de ochii Europei, cu minusculul Partid Social-Democrat. A scapat de eticheta de cripto-comunist, dar si-a intarit faima de partid mafiot. Celebrele baroniade, care au inaugurat mascarada autosuspendarii, n-au fortat schimbari esentiale in structurile de putere ale partidului, nici in teritoriu, nici la centru.
Congresul din aprilie 2005 a insemnat al treilea mare simulacru de reformare interna. PSD nu este omorat de serviciile secrete sau alte „unitati speciale”, ci de propriile vanitati. Partidul agonizeaza devorat din interior. Dan Pavel a lansat o idee interesanta: poate ca e timpul sa nu mai gandim PSD ca alternativa la putere, ca al doilea partid al tarii. Poate ca timpul sau istoric a expirat. De aceea, poate ca nici nu mai conteaza daca se reformeaza sau nu.
