Snap încearcă să ducă realitatea augmentată din zona de nișă către consumatorii obișnuiți, odată cu lansarea Specs, prima generație de ochelari AR destinată publicului larg, nu doar dezvoltatorilor. Noul dispozitiv vine cu un preț de 2.195 de dolari și necesită un depozit rambursabil de 200 de dolari, iar livrările sunt programate pentru finalul acestui an.
CEO-ul Snap, Evan Spiegel, mizează pe ideea că utilizatorii sunt din ce în ce mai obosiți de interacțiunea constantă cu ecranele smartphone-urilor și ar putea fi dispuși să adopte o nouă formă de computing, în care informațiile digitale sunt suprapuse direct în câmpul vizual.
La aproape 20 de ani de la lansarea iPhone-ului, oamenii sunt pregătiți să gândească diferit modul în care folosesc tehnologia, a declarat Spiegel într-un interviu acordat CNBC. El descrie Specs ca pe un dispozitiv care permite experiențe digitale partajate în lumea reală, prin lentile transparente, nu printr-un ecran clasic.
Dispozitivul marchează o schimbare importantă pentru companie, care până acum a experimentat în principal cu ochelari inteligenți destinați dezvoltatorilor. Noul model este semnificativ mai scump decât versiunile anterioare, care porneau de la aproximativ 130 de dolari.
VEZI ȘI – Atenție! WhatsApp nu va mai merge pe aceste iPhone-uri din noiembrie 2026
Specs intră pe o piață în formare, dar deja aglomerată de competitori puternici. Meta a avut succes cu ochelarii Ray-Ban Meta, în timp ce Google a prezentat propriile sale ochelari inteligenți cu accent pe funcții audio, dezvoltați împreună cu parteneri din industria opticii și tehnologiei.
Spiegel respinge însă ideea că dispozitivele bazate doar pe audio ar reprezenta viitorul realității augmentate, comparându-le cu simple accesorii pentru telefon sau căști open-ear, fără capabilități reale de AR.
În paralel, companii precum Meta și Google beneficiază de afaceri publicitare puternice care le permit să investească masiv în hardware, în timp ce Snap continuă să raporteze pierderi ca companie listată la bursă.
Compania a creat la începutul anului o subsidiară dedicată, Specs Inc., pentru dezvoltarea acestor ochelari, semnalând că proiectul devine o direcție strategică pe termen lung.
Spiegel spune că tot mai mulți oameni își pun întrebări despre relația lor cu ecranele, invocând disconfortul fizic și senzația de deconectare de la viața reală. În viziunea sa, ochelarii AR ar putea permite utilizarea tehnologiei într-un mod mai natural și mai „social”, în care utilizatorii pot interacționa cu conținut digital fără a privi constant un telefon.
Specificațiile inițiale indică o autonomie de aproape patru ore, conectivitate Bluetooth și posibilitatea pentru dezvoltatori de a crea experiențe bazate pe inteligență artificială.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.