Opt lideri ai PNL Galati, care nu detin la acest moment functii importante in administratia galateana, dar dintre care cel putin patru sunt recunoscuti ca fiind voci importante in PNL Galati, au anuntat formarea nucleului Platformei Liberale si in cadrul PNL Galati. Cei opt sunt omul de afaceri Traian Sandu, Marian Debu, prof. univ. dr. Gheorghe Negoescu, fostul consilier municipal Paul Florea, in prezent vicepresedinte PNTCD Galati, consiliera municipala Valeria Blejeru din Tecuci, liberalul tecucean Gheorghe Borsan si Aurelian Palade, de la organizatia PNL Tg. Bujor. „Platforma contine proiectul unificarii tuturor fortelor de dreapta din Romania, un proiect dificil, in care PNL este bine asezat, fiind de fapt motorul acestei unificari. Este in acelasi timp si o alternativa la esecul fuziunii PNL cu PD”, a spus Debu. Traian Sandu, cel despre care senatorul PNL Paul Pacuraru spune ca este cel mai bun om preluat de platforma in intreaga tara, si-a prezentat motivele pentru care a decis sa adere la Platforma Liberala: „Am ajuns la concluzia ca este un moment in care trebuie intreprins ceva si, in viziunea mea, primul lucru pe care mi-as dori sa-l intreprind este acela de a folosi toate mijloacele pentru a pastra unitatea partidului. Este o defectiune care nu ar fi trebuit sa se intample”. Surprinzatoarea prezenta a vicepresedintelui PNTCD Paul Florea, fost consilier municipal PNL in perioada 1992-2004, a fost explicata prin faptul ca o mare parte dintre liderii PNTCD Galati au aderat la Platforma: „Eu m-am consultat si cu colegii de la PNTCD, in majoritatea lor sunt de acord cu Platforma, din cauza ca este o sansa si pentru PNTCD. Din aceasta cauza ma aflu aici si dorinta grupului de initiativa era sa fiu, pentru a da mesajul ca in mare parte membrii conducerii PNTCD Galati sunt de acord cu demersurile grupului de initiativa pentru unificarea fortelor de dreapta”, a precizat Paul Florea.