28.8 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialMartorul acoperit

Martorul acoperit

„Romania libera” a stat de vorba cu martorul V.T. inainte de inceperea sedintei de judecata, de la care a aflat, intre altele, ca Hayssam detine dischete pe care erau stocate informatii ale unui serviciu secret.

Condamnat la sapte ani de puscarie, V.T. a cerut sa fie audiat ca martor acoperit in dosarul in care este judecat romano-sirianul Hayssam Omar pentru rapirea jurnalistilor in Irak. Martorul a sustinut ca, in cele peste 200 de zile de convietuire cu Hayssam in aceeasi celula, a aflat despre planurile acestuia, puse la cale in arest. Hayssam trimitea fratilor sai mesaje scrise, scoase cu ajutorul sotiei martorului acoperit. Unele ii erau adresate lui Ristea Priboi, pe care il santaja cu niste dischete de care judecatorul nu a fost interesat. Potrivit lui V.T., ultimul plan al lui Hayssam de a scapa din arest si apoi din Romania era sa o rapeasca pe Elena, fiica cea mica a presedintelui Traian Basescu, pentru ca apoi sa o elibereze si sa pozeze ca erou-salvator. Tot V.T. a sustinut ca Hayssam a organizat rapirea jurnalistilor cu stiinta lui Viorel Hrebenciuc, vicepresedinte PSD, si cu acceptul jurnalistei Marie-Jeanne Ion si al tatalui acesteia, senatorul PSD Vasile Ion. Scopul rapirii jurnalistilor ar fi fost inlaturarea lui Basescu si reinstalarea la putere a PSD. Cei incriminati de martorul acoperit au respins acuzatiile. SPP a anuntat ca Elena Basescu a primit protectie incepand cu luna noiembrie 2005, cand V.T. era inca in celula cu Hayssam.

Amanunte la rubrica Investigatii

Cele mai citite

Madison Keys cedează surprinzător încă din primul tur! Washington Open începe cu un rezultat neașteptat

Madison Keys a fost eliminată încă din primul tur al Washington Open, după o înfrângere în trei seturi în fața Liudmilei Samsonova.Madison Keys, campioana...

Vinicius Junior construiește un adevărat imperiu financiar! Arsenal urmărește atent negocierile cu Real Madrid

Vinicius Junior are 16 contracte importante de sponsorizare, iar situația sa contractuală de la Real Madrid continuă să atragă interesul marilor cluburi din Europa.Vinicius...

Diaspora investeşte în România, dar nu se grăbeşte să se întoarcă

Aproximativ 70% dintre respondenţi spun că nu iau în calcul revenirea în ţară în următoarele 12 luniRomânii plecaţi peste hotare continuă să aibă legături...
Ultima oră
Pe aceeași temă