Toxina botulinică a devenit unul dintre cele mai utilizate tratamente estetice pentru diminuarea ridurilor de expresie, însă puțini pacienți știu că există mai multe produse aprobate, fiecare cu caracteristici și avantaje specifice.
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care medicii din clinicile Doctor SKiN le aud zilnic este: care este cel mai bun Botox? Primul lucru pe care îl explicăm este că Botoxul nu este un singur produs. În România sunt mai multe variante aprobate de toxină botulinică de tip A, iar alegerea dintre ele influențează viteza cu care apare efectul, modul în care se distribuie în țesut și situațiile în care fiecare este cel mai potrivit. De aceea, când o clinică îți propune Dysport, iar alta Xeomin sau Vistabel, nu este vorba de preferință comercială, ci ține și de protocoale clinice diferite și de experiența echipei cu fiecare produs.
De ce Dysport rămâne produsul de referință?
Dysport există pe piață din 1991 și a intrat primul în protocoalele marilor clinici europene. Medicii esteticieni specializați în injectări formați în Franța, Marea Britanie sau Italia au lucrat cu el ca standard de bază, ceea ce explică de ce rămâne cel mai utilizat produs din această categorie la nivel european.
Avantajul lui principal este profilul de difuziune. Se distribuie mai uniform în țesut față de produsele cu difuziune mai îngustă, ceea ce înseamnă acoperire mai bună pe zone mari cu mai puține puncte de injecție. Pe frunte, glabelă (zona dintre sprâncene) sau platisma (mușchi de la nivelul gâtului), rezultatul este mai omogen și mai natural, fără discontinuități vizibile între zonele tratate și cele netratate.
Un studiu publicat în Journal of Drugs in Dermatology a arătat că pacienții tratați cu Dysport au observat debutul efectului cu una până la două zile mai devreme față de alte formule. Pentru cineva care programează tratamentul înainte de un eveniment, această diferență este concretă.
Alte tipuri de BOTOX disponibile și când se folosesc
· Dysport – este recomandat frecvent pentru zone mai extinse, precum fruntea, zona dintre sprâncene și gâtul.
· Azzalure – are aceeași formulă ca Dysport și un profil clinic identic, fiind utilizat în indicații similare.
· Vistabel – este preferat în zonele unde precizia este esențială, cum ar fi conturul ochilor, buza superioară sau mentonul.
· Xeomin – poate fi recomandat pacienților la care există suspiciunea dezvoltării de anticorpi după tratamente repetate pe termen lung.
· Aluzience – reprezintă o opțiune mai nouă, cu un profil clinic apropiat de Dysport și cu rezultate comparabile în multe situații estetice.
Azzalure și Dysport sunt produse ale aceleiași companii, Ipsen Franța, cu formulă identică. Diferența dintre ele este exclusiv de canal de distribuție. Vistabel are difuziune mai concentrată, ceea ce îl face util când controlul exact al efectului contează mai mult decât acoperirea suprafeței. Xeomin este singurul produs din această categorie fără proteine auxiliare, ceea ce reduce teoretic riscul de formare a anticorpilor la pacienții cu ani mulți de tratamente regulate.
De ce doi pacienți tratați cu același produs pot avea rezultate diferite
Acesta este unul dintre lucrurile pe care pacienții le înțeleg mai greu și pe care medicii Doctor SKiN îl explică la fiecare consultație. Produsul contează, dar nu este singurul factor. Tonusul muscular, grosimea țesutului și mimica facială individuală influențează semnificativ rezultatul final. Un pacient cu mușchi frontali puternici și o mimică foarte activă va vedea un efect diferit față de cineva cu același produs, aceeași doză, dar mușchi mai puțin solicitați.
Alegerea exclusiv după preț este una dintre greșelile frecvente pe care le vedem în cabinet, de regulă la pacienți care ajung la noi după un tratament anterior nesatisfăcător. Un preț mai mic înseamnă de regulă doză mai mică sau protocol simplificat. Pe zone active, o doză subdimensionată produce un efect parțial care dispare mai rapid și lasă impresia că produsul nu a funcționat, când de fapt problema a fost de protocol de tratament.
Un alt factor pe care îl discutăm la consultație este cantitatea necesară în funcție de profilul fiecărui pacient. Pentru cele trei zone ale etajului superior al feței, cantitatea minimă este de 64 de unități, dar la pacienți cu mușchi foarte activi, fumători, persoane cu sport intens, expunere frecventă la soare sau în perioadă de menopauză, necesarul poate ajunge la 80 până la 90 de unități la femei și chiar la 90 până la 110 unități la bărbați. Un singur flacon sigilat de 50 de unități nu acoperă acest necesar, iar tratamentul făcut cu o cantitate insuficientă nu produce rezultatul dorit, indiferent de calitatea produsului. Acesta este unul dintre motivele pentru care evaluăm cantitatea necesară în cadrul consultației inițiale.
Cât ține efectul Botoxului și de ce variază?
La primul tratament, efectul durează în medie între două luni și jumătate și trei luni. Mușchii nu au mai fost tratați anterior și au tonus maxim. Pe măsură ce tratamentele se repetă regulat, mușchiul se atrofiază parțial și efectul se prelungește progresiv, ajungând la patru până la cinci luni la pacienții cu câțiva ani de continuitate.
În practică, pacienții care observă că efectul dispare mai repede sunt adesea persoanele foarte active fizic, cu masă musculară mare sau cu o mimică facială foarte puternică. Nu este o regulă absolută, dar este un tipar pe care îl vedem frecvent.
Intervalul minim uzual recomandat între tratamente este de aproximativ 3 luni, însă în practica noastră preferăm intervale mai lungi (în jur de 4–6 luni), tocmai pentru a reduce riscul de formare de anticorpi și pentru a păstra efectul stabil pe termen lung. Acesta este și motivul pentru care NU recomandăm retușuri precoce în absența unui motiv clinic clar, chiar dacă pacientul percepe că efectul a scăzut.
De ce nu se combină mai multe tipuri de Botox în aceeași ședință?
Întrebarea apare logic: dacă fiecare produs are avantajele lui, de ce nu folosește medicul Dysport pe frunte și Xeomin pe ochi în aceeași ședință?
Fiecare produs are propriul sistem de unități de dozare, iar aceste unități nu sunt echivalente între branduri. O unitate Dysport nu este același lucru cu o unitate Vistabel. Combinarea produselor într-o singură ședință face imposibilă calcularea corectă a dozei totale și crește riscul de difuziune nedorită și ține de siguranță clinică.
Care este cel mai bun Botox pentru tine?
Nu există un produs câștigător pentru toată lumea. Există produsul potrivit pentru zona tratată, istoricul tău și obiectivul pe care îl urmărești. La consultație medicul discută mai întâi ce vrei să obții și abia apoi să aleagă produsul, doza și tehnica. Dacă ai mai făcut tratamente anterior și nu ai fost mulțumit de rezultat, tocmai această evaluare face diferența.
Ai întrebări despre efectul frozen face, despre un tratament anterior care nu a arătat cum te așteptai sau pur și simplu vrei să înțelegi ce ți se potrivește înainte să te decizi? La Doctor SKiN discuți despre toate cu medicul tău și de-abia apoi alegeți produsul și doza.
Ne găsești în locațiile Doctor SKiN din București: Drumul Taberei, Băneasa și Titan, și în Corbeanca.
Articol redactat de dr. Marius Ristea, medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, Doctor SKiN Băneasa și Drumul Taberei/Titan