20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiNavele de intervenție rapidă ale Gărzii de Coastă intră în reparații

Navele de intervenție rapidă ale Gărzii de Coastă intră în reparații

Cele trei ambarcațiuni ale Ministerului Afacerilor Interne care urmează a fi supuse unor lucrări de mentenanță preventivă și corectivă sunt navele maritime de patrulare și intervenție tip Shaldag MK IV, produse în Israel, care poartă indicativele MAI 2110, 2111 și 2112.

Cele trei vase au bazele la Sulina, Constanța și Mangalia.

Aceste nave de intervenție au fost produse în anul 2010 și au o durată de viață estimată de circa 25 de ani. Lucrările de mentenanță care vor fi executate se referă la sistemul de propulsie și cel energetic, la instalațiile de propulsie cu jet, la sistemul de alimentare cu combustibil, la instalațiile de ungere și la instalațiile HVAC (de încălzire și ventilație).

Potrivit caietului de sarcini al licitației, lucrările de mentenanță preventivă (revizii tehnice) trebuie realizate în cel mult 45 de zile, iar cele de mentenanță corectivă (reparație) au un termen de realizare de 60 de zile.

Valoarea totală a contractului de mentenanță este de 7.300.000 de lei, fără TVA.

 

Licitații cu contestații

La licitație au trimis oferte două companii – una din București, alta din Constanța, iar Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a atribuit contractul firmei Navotec din Constanța. Firma care a pierdut licitația a făcut plângere la CNSC, dar aceasta a fost respinsă.

Amintim că, din momentul intrării în dotare și până în prezent, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a mai comandat câteva serii de lucrări de mentenanță la cele trei nave de intervenție. Lucrările din anul 2016 au atras și ele o plângere pe motiv de “înțelegeri anticoncurențiale”, care a generat o investigație din partea Consiliului Concurenței.

Navele din seria Shaldag MK IV au fost proiectate și construite special pentru intervențiile rapide ale Poliției de Frontieră pe Dunărea maritimă, în marea teritorială, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă a României.

Fiecare navă are o lungime de 26,7 metri, lățimea de șase metri, greutatea de 62 de tone, o autonomie de 450 de mile marine și o viteză maximă de 42 de noduri. Fiecare navă are un echipaj format din 11 oameni.

Cele trei nave rapide din dotarea Gărzii de Coastă au un rol esențial în combaterea contrabandei și a migrației clandestine, precum și pentru realizarea unor operațiuni de salvare pe Marea Neagră.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă