Scandalul in care este implicat fostul secretar de stat din invatamantul preuniversitar, Paloma Petrescu, reaprinde flacara vechilor rafuieli din PD Constanta. Povestea cu subiectele de examen care au disparut din sediul Ministerului Educatiei e savurata cu talc de o anumita parte razboinica din filiala judeteana a Partidului Democrat. Nu am fost si nu sunt un fan al Palomei Petrescu, pentru ca nu m-a impresionat niciodata cu nimic in plan politic sau profesional, dar inclin sa cred ca dumneaei a cazut undeva pe la mijloc in toiul unor aprige lupte politice. Stiti cum este cateodata, nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste! Liberalii au scurtat brutal cariera ministeriala a doamnei Paloma Petrescu, masura care i-a umplut de satisfactie si bucurie pe adversarii gruparii „M” din PD Constanta. De altfel, a fost lesne de observat ca nimeni din conducerea judeteana a formatiunii politice amintite nu a iesit la inaintare ca sa-i ia apararea secretarului de stat cu zilele numarate pe functie! Se stie ca Paloma Petrescu nu este agreata de o anumita grupare pedista si ca promovarea ei in Ministerul Educatiei a provocat convulsii pe plan local! In astfel de momente de grea cumpana, ca sa folosesc un limbaj mortuar, se vede cat de unit sau cat de dezbinat este un partid. Din pacate, dupa cum am prevazut, razboiul rece din PD Constanta continua sa faca noi victime, iar formatiunea politica amintita este tot mai dezbinata! Semn rau, pot spune, in conditiile in care, dupa demiterea Palomei Petrescu, ne asteptam la noi „confruntari de strada” intre democratii lui Boc si liberalii lui Tariceanu. Paloma Petrescu este, cu siguranta, o victima colaterala a razboiului stelelor din sanul Aliantei D.A., fiind vanata insa si din interiorul propriului partid. Scandalul subiectelor de examen ne-a demonstrat cat de subred si cat de divizat este PD Constanta in interior, daca am ajuns in situatia ca unii sa se bucure si altii sa planga dupa demiterea Palomei! Sigur, privind situatia in ansamblu, nu ar fi nimic nou pe frontul pedist constantean, dar unii traiau cu iluzia ca lucrurile s-au mai schimbat in bine. Imbratisarile veninoase dintre liderii celor doua mari grupari din acest partid s-au dovedit a fi o simpla diversiune, menita sa adoarma vigilenta opiniei publice locale. Norocul pedistilor, al Aliantei constantene, in general, consta in faptul ca, pe plan local, Opozitia sta in banca sa si lasa scena libera pentru cei care nu pierd ocazia sa-si plateasca tot felul de polite si sa-si dea reciproc la gioale!