28.5 C
București
luni, 8 iunie 2026
AcasăPoliticăDacă pică Guvernul Tomac se vehiculează un alt tehnocrat. USR, pregătit de...

Dacă pică Guvernul Tomac se vehiculează un alt tehnocrat. USR, pregătit de anticipate

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni, după consultările cu premierul desemnat Eugen Tomac, că în cazul în care Executivul propus nu va obține votul de încredere al Parlamentului, președintele Nicușor Dan ar urma să vină cu o nouă propunere de premier tehnocrat.

Liderul USR a afirmat totodată că partidul este pregătit și pentru eventualitatea alegerilor anticipate.

Dominic Fritz a precizat că, din informațiile pe care le are, o eventuală respingere a Guvernului Tomac în Parlament ar conduce la desemnarea unui nou tehnocrat pentru funcția de prim-ministru. „Dacă pică guvernul Tomac, atunci a doua propunere ar fi tot un tehnocrat. Așa, am înțeles eu cel puțin”, a declarat liderul USR.

Președintele USR a subliniat că formațiunea nu va acorda votul de încredere unui executiv care, în opinia sa, ar reprezenta un „paravan PSD”. „Momentan vedem că avem în realitate această majoritate PSD-AUR și cu siguranță nu vom putea gira un guvern care este un paravan pentru ca PSD să continue să pună frâne la reformele necesare”, a afirmat Dominic Fritz.

Referindu-se la actualul blocaj politic, liderul USR a invocat posibilitatea organizării unor alegeri anticipate, arătând că partidele de dreapta nu dețin singure majoritatea parlamentară. „Noi am mai spus-o, noi nu ne temem nici de alegeri anticipate. Dacă nu putem rezolva această ecuație, atunci putem să ne întoarcem și la popor”, a declarat acesta.

Fritz a reiterat că USR, PNL și UDMR nu dispun de suficiente mandate pentru a forma singure o majoritate și și-a exprimat rezervele față de un executiv susținut de PSD. „Nu cred că un guvern PSD ar fi sănătos pentru această țară. Tocmai de aceea, întrebarea noastră este ce de fapt este un guvern tehnocrat. Sunt câteva nume acolo unde avem, desigur, multe întrebări”, a spus președintele USR.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Momente de groază pentru Eriksen! Medicul Danemarcei a dezvăluit ce l-a salvat pe teren

Christian Eriksen a trecut printr-un nou episod dramatic în timpul amicalului dintre Danemarca și Ucraina, însă starea sa este stabilă după intervenția rapidă a...

Meta, lovită de un atac informatic: mii de conturi Instagram ar fi fost compromise

Meta a anunțat că aproximativ 20.000 de conturi de Instagram ar fi putut fi compromise în urma unui atac informatic care a exploatat un...

Tomac speră la susținerea USR și reafirmă că nu va include parlamentari în viitorul Cabinet

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat luni, după discuțiile cu delegația USR, că speră într-o atitudine responsabilă din partea formațiunii și a subliniat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă