Anul 1968 a fost astfel un moment de vârf, cu mai multe evenimente care conduceau spre o dezvoltare impetuoasă a ţării în ceea ce priveşte calculatoarele şi prelucrarea informaţiilor. În acelaşi an lua fiinţă şi Facultatea de cibernetică economică, găzduită de noua clădire a ASE-ului, unde se găsea un foarte puternic centru de calcul dotat cu calculatoarele IBM şi japoneze de ultimă generaţie din acel moment. În afară de institutul de cercetare, programul amintit prevedea crearea unor fabrici de profil, întreprinderi de service, un institut care să se ocupe de informatizare (ICI), a unor reţele teritoriale de calcul, centre departamentale, etc.
“Tot ce vedeţi astăzi în zona Promenada Mall (clădirea institutului se află vis-a-vis, n.r), mulţi giganţi ai industriei IT, un fel de Silicon Valley, cele mai înalte clădiri din ţară, exporturile de software de miliarde ale ţării şi revoluţia digitală, nu ar fi fost posibile fără apariţia cu 50 de ani în urmă a Institutului pentru Tehnică de Calcul ce a avut un impact profund asupra societăţii în ansamblul ei”, a spus Vasile Baltac, un pionier al calculatoarelor de la noi şi unul dintre primii directori ai ITC-ului, cu ocazia aniversării semicentenarului ITC, eveniment desfăşurat săptămâna trecută la Club Floreasca.
Vasile Baltac prezintă realizările Institutului de Tehnică de Calcul în faţa colegilor
România era deja în clubul select al pionieratului calculatoarelor
Rădăcinile acestei întreprinderi se găsesc însă mult înainte vreme, România având tradiţii şi realizări valoroase atât în şcoala de matematică (inclusiv în perioada interbelică), cât şi în cercetarea şi realizarea de calculatoare electronice.
CIFA-1, calculator realizat la IFA în 1957 de Victor Toma, între primele 10 realizate în lume, unii plasând-ul chiar pe loc 6 (!), la numai 11 ani după ENIAC în SUA şi 5 ani după BESM-1 din URSS. Acelaşi Victor Toma avea să realizeze şi primul calculator pentru vecinii noştri de peste Dunăre, în 1963 născându-se şi primul calculator bulgăresc.
CIFA-1, primul calculator românesc
Au urmat MECIPT-1 la Institutul Politehnic Timişoara în 1961, DACICC-1 şi CIFA -101 în 1961 la Institutul de calcul al Academiei din Cluj, respectiv IFA, colectivul Armand Segal. Este bine de menţionat mai multe aspecte. Aceste calculatoare erau de concepţie exclusiv românească, fără nici un fel de informaţii legate de realizările precedente sau modele de referință iar în timp ce calculatoarele realizate în SUA şi URSS proveneau în urma cercetărilor din armată (cu bugete enorme şi cu tehnologii ţinute strict secret), cele realizate în România proveneau din cercetare sau mediul academic. În plus, calculatoarele româneşti din prima şi a doua generaţie nu au fost obiecte de laborator, fiind livrate la momentul respectiv unor beneficiari, au lansat calcule ştiinţifice, de proiectare şi gestiune în România.
Vasile Baltac şi Wili Lowenfeld lucrând pe calculatorul MECIPT-1
“Emulaţia acestui început nu poate fi disociată de activitatea de mentor a matematicianului Grigore C. Moisil, singurul român care a primit prestigiosul titlu de Computer Pioneer din partea IEEE Computer Society şi care a avut o contribuţie esenţială în convingerea autorităţilor comuniste de atunci în vederea adoptării programului privind tehnologia informaţiei”, a adăugat Vasile Baltac.
Legat de personalitatea lui Moisil, deputatul Varujan Pambuccian (fost cercetător la ITC) povestea la evenimentul aniversar că membrii delegaţiei IBM (cu poziţii înalte în board) care vizitau ţara noastră după ’90 şi care de obicei tratau foarte de sus orice interlocutor păreau acum fără aplomb, mai degrabă cu deferenţă. Întrebaţi ce se întâmplă, aceştia au răspuns: “Suntem în ţara lui Moisil!”.
Grigore Moisil (foto: Armand Rosenthal, arhiva istorică Agerpres)
Două aspecte trebuie remarcate. În primul rând acoperirea naţională: dacă încă de la crearea sa institutul a avut două filiale, la Timişoara şi la Cluj, în deceniul opt au fost înfiinţate alte filiale în numeroase oraşe din ţară (Braşov, Craiova, Iaşi, Ploieşti, etc.). În al doilea rând, institutul a beneficiat încă de la început atât de trimiterea la specializări şi burse a tinerilor cercetători, cât şi de repartizarea a sute de absolvenţi (dintre cei mai buni) ai facultăţilor de profil (ingineri de la Politehnică, secţia automatizări, calculatoare, matematicieni, ciberneticieni), ceea ce a menţinut un nivel ridicat, chiar dacă acest lucru nu s-a menţinut decât în primii ani.
Spiritul ITC
Cu ocazia evenimentului de aniversare a semicentenarului ITC a fost lansată cartea “Un institut pentru istorie”, elaborată de un colectiv de cercetători, lucrare amplă ce realizează o trecere în revistă a istoriei şi realizărilor institutului, dar şi o evocare a unor momente importante, poveşti emoţionante şi chiar palpitante (cum a fost, de exemplu, confruntarea politică IBM vs. IRIS când a fost luată decizia achiziţionării licenţei franceze şi producerea de calculatoare în ţară, datorită prieteniei lui Ceauşescu cu De Gaulle, şi nu importul de calculatoare IBM), personalităţi care au făcut istorie în domeniu, între care se disting cele ale generalului Dinu Buznea şi a lui Victor Megheşan care au condus destinele institutului în diferite perioade. Un leitmotiv apare constant în carte: este vorba despre spiritul ITC, evocat şi de numeroşi vorbitori la evenimentul aniversar. Ce a însemnat ITC-ul este foarte bine de rezumat de către Paula Apreotesei: o şcoală de excelenţă, o şcoală de valori, o mare familie unită, o referinţă de prestigiu pentru IT-ul românesc. Pentru Răzvan Stănescu ITC ’69 – ’89 au fost 20 de ani de libertate, pentru Varujan Pambuccian a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa, “singura în care m-am simţit cu adevărat liber şi am putut să dezvolt propriile idei”. “Ich bin ein ITCist” spune Varujan Pambuccian, parafrazând celebra “Ich bin ein Berliner” a lui John F. Kennedy. “Et in Arcadia ego” spune la rândul său Emil Bojin.
În ciuda greilor ani ’80 precum şi a bulversării în domeniul economic şi social de după ’90, institutul a supraviețuit cu același profil chiar dacă acum este o firmă de mai mică anvergură într-o altă conjunctură administrativă. Din păcate, în ciuda eforturilor directorului Grigore Popescu, nu s-a g[sit o soluţie şi nici guvernanţii nu au realizat ce ar fi însemnat un institut naţional de cercetare în domeniul IT cu tradiţia şi expertiza care erau în spatele ITC-ului. Oricum însă, spiritul originar, creator şi inovativ al ITC-ului se regăseşte la miile de specialişti IT români care lucrează în țară sau străinătate. „Dacă s-a întâmplat un lucru bun în România, acela este fără îndoială IT-ul“ spune Varujan Pambuccian. Iar ITC-ul este parte integrantă.
