23.8 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialPrimele locuinte pentru medicii rezidenti

Primele locuinte pentru medicii rezidenti

Primele 100 de locuinte pentru medicii rezidenti care isi desfasoara activitatea in Bucuresti vor fi repartizate pana la sfarsitul anului. Constructia apartamentelor, destinate inchirierii de catre medici a demarat la inceputul anului 2004 si finalizarea acestora fusese anuntata, din ratiuni electorale, pentru finele acelui an. Lipsa fondurilor si birocratia au intarziat programul de constructie de locuinte pentru medicii rezidenti in toate localitatile. O treime din numarul total de locuinte destinate medicilor rezidenti vor fi construite in Bucuresti.
Din totalul celor 430 de locuinte anuntate pentru a fi construite, in prezent se lucreaza doar la apartamentele pentru rezidenti de la Spitalul Colentina, sectorul 2. Programul de constructie de locuinte pentru tinerii specialisti, respectiv rezidenti a fost anuntat inca din anul 2002. O parte din apartamentele din ansamblul de locuinte pentru medicii rezidenti din cadrul Spitalului Colentina sunt finalizate, asteptandu-se receptia finala, intarziata, se pare, doar de procedurile necesare elaborarii documentatiei tehnice de catre „Electrica” si „Distrigaz”.
Daca initial pe acest amplasament erau preconizate sapte tronsoane de blocuri cu 140 de apartamente, pe o suprafata de 7.300 metri patrati, acum noul proiect a prevazut doar cinci tronsoane cu 100 de apartamente. Regimul de inaltime al acestor imobile este prevazut prin proiect la parter si patru etaje. Din cele 100 de unitati locative din curtea Spitalului Colentina, 50 sunt garsoniere si alte 50 sunt apartamente cu doua camere. Apartamentele au dotari si finisaje standard.

Inchiriate pe termen limitat

Locuintele destinate inchirierii pentru medicii rezidenti se construiesc in cadrul unor ansambluri de imobile, in curtea unor spitale sau in imediata apropiere a acestora. Programul vine in sprijinul medicilor rezidenti si al specialistilor carora veniturile nu le permit accesul la o locuinta in proprietate sau inchirierea unei locuinte in conditiile pietei.
Cererile pentru astfel de locuinte se depun la primaria/autoritatea locala in raza careia se afla spitalul unde isi desfasoara activitatea solicitantul. Repartitia se face in functie de starea civila si conditia sociala ale fiecarui solicitant. Inchirierea se face la o suma modica, pe termen limitat (pana la terminarea rezidentiatului). La Spitalul Colentina din sectorul 2, complexul de spatii locative se intinde pe o suprafata de 7.300 metri patrati, urmand ca in viitor sa fie amanajate si spatiile din jur: alei, parcaje, gradini.

Program al MTCT

Constructia de locuinte pentru medici rezidenti si specialisti face parte din Programul de constructii de locuinte pentru tineri, destinate inchirierii. Derularea acestui program este coordonata de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului. Proiectele sunt finantate de Agentia Nationala pentru Locuinte si consiliile locale, care disponibilizeaza terenurile si realizeaza racordarile la utilitati. Cererile pentru obtinerea acestor locuinte se adreseaza la primariile de sector.

Alte apartamente in executie

In Bucuresti, Agentia Nationala pentru Locuinte construieste apartamente pentru medici rezidenti in sectoarele 2 si 4. De asemenea, sunt propuse pentru executie imobile de acest tip in sectoarele 1 si 3. Numarul total de locuinte pentru rezidenti in Bucuresti va fi de 430.
Amplasamentele sunt situate in zonele: str. Caraiman nr. 33 – Spitalul Grigore Alexandrescu, subunitatea Caraiman, sector 1 (24 de apartamente in bloc P+4 E); Bdul Stefan cel Mare nr. 21 – Spitalul Colentina, sector 2 (140 apartamente in blocuri P+4E); Soseaua Mihai Bravu nr. 281 – Spitalul Clinic Dr. Victor Babes, sector 3 (45 apartamente in blocuri S+P+4E); Calea Dudesti nr. 104-124 – centrul Medical Vitan, sector 3 (45 apartamente in bloc S+P+4E); str. Vitan Barzesti nr. 13, sector 4 – Spitalul Sf. Ioan (100 apartamente in blocuri P+4E); Bdul Brancoveanu nr. 110 – Spitalul Marie Curie (49 apartamente intr-un bloc P+7E).

Cele mai citite

Se vor monta camere de luat de vederi în Defileul Jiului, pentru a stopa aruncarea deșeurilor

Autoritățile din județul Gorj au decis să instaleze camere de supraveghere în Parcul Național „Defileul Jiului” pentru a combate problema abandonării deșeurilor. Această inițiativă...

„Nephro“ – Primul film românesc despre viața pacienților dializați, lansat online

„Nephro“, un scurtmetraj care explorează realitatea dificilă a pacienților aflați în dializă, a fost lansat online ca parte a unei campanii de conștientizare. Filmul, regizat...

Românii și investițiile: Creștere de 25,6% a activelor fondurilor deschise locale în primele opt luni ale anului 2024

Activele nete ale celor 95 de fonduri deschise locale au crescut cu 1% în august și cu 25,6% de la începutul anului, ajungând la...
Ultima oră
Pe aceeași temă