16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPesta porcină a ajuns și în Vrancea

Pesta porcină a ajuns și în Vrancea

Surse din cadrul administraţiei publice din judeţul Vrancea spun că virusul a apărut la o stână aflată în apropierea localităţii vrâncene Lespezi.

Se pare că ciobanul i-a anunţat pe medicii veterinari după ce mai mulţi porci s-au îmbolnăvit, iar autorităţile au decis să izoleze întreaga zonă, inclusiv satul aflat în apropiere.

Totuşi, reprezentanţii Prefecturii Vrancea vorbesc despre o suspiciune şi nu despre un focar, în condiţiile în care prezenţa virusului a fost confirmată de un laborator din Brăilă, nu şi de laboratorul de referinţă din Bucureşti.

 „Proba este pozitivă, rezultatul a venit de la Laboratorul din Brăila. S-a reunit Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, încă se vorbeşte despre o suspiciune deoarece aşteptăm rezultatele de la Bucureşti. Până atunci, s-au luat primele măsuri, este un singur focar şi a fost izolată zona, nu mai intră sau ies animale şi produse de carne”, a declarat6, pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vrancea, Gabriel Micu.

Dacă laboratorul din Capitală va confirma prezenţa virusului pestei porcine africane în localitatea vrânceană, autorităţile vor decide eutanasierea tuturor animalelor aflate în focar.

De asemenea, Vrancea va intra în mod oficial pe harta judeţelor afectate de virus, peste un sfert din ţară având cazuri confirmate de pestă porcină.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă