17.4 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSănătateCNAS schimbă regulile de decontare: privatul intră doar când statul nu mai...

CNAS schimbă regulile de decontare: privatul intră doar când statul nu mai are capacitate

Măsura vizează 16 programe naționale de sănătate, de la oncologie, diabet și boli rare, până la afecțiuni cardiovasculare, neurologice, insuficiență renală sau transplant

Casa Națională de Asigurări de Sănătate pregătește o modificare majoră a modului în care sunt decontate serviciile medicale pentru pacienții cu afecțiuni cronice tratați prin programele naționale. Conform proiectului aflat în discuție, spitalele și clinicile private ar urma să fie plătite din fonduri publice, doar în situațiile în care unitățile de stat nu mai pot prelua pacienții.

Măsura vizează 16 programe naționale de sănătate, de la oncologie, diabet și boli rare, până la afecțiuni cardiovasculare, neurologice, insuficiență renală sau transplant. Practic, accesul la servicii în sistemul privat ar deveni o soluție de rezervă, activată doar atunci când capacitatea publică este depășită.

CNAS intenționează să introducă și o formulă de calcul considerată „obiectivă”, prin care să fie evaluată în timp real capacitatea furnizorilor de servicii medicale. Instituția susține că astfel ar fi redusă componenta subiectivă din contractare și ar crește transparența în alocarea fondurilor. În același timp, autoritatea afirmă că noul mecanism ar putea permite, în anumite condiții, extinderea numărului de furnizori privați contractați, dacă indicatorii arată un deficit de servicii în sistemul public.

În prezent, pacienții pot alege între sistemul public și cel privat, în limita fondurilor disponibile lunar în contractele CNAS. Noua propunere schimbă însă logica: prioritatea ar urma să fie exclusiv sistemul public, iar privatul ar interveni doar complementar.

Schimbarea vine pe fondul discuțiilor mai largi despre reorganizarea sistemului sanitar și reducerea numărului de paturi din spitalele publice, dar și a dezechilibrelor de resurse dintre zonele cu cerere ridicată și cele subutilizate. CNAS susține că obiectivul este o utilizare mai eficientă a banilor publici și o adaptare a sistemului la nevoile reale ale pacienților.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Tesla și SpaceX ar putea fuziona într-un gigant evaluat la peste 3.600 de miliarde de dolari

Companiile Tesla și SpaceX, ambele conduse de Elon Musk, analizează posibilitatea unei fuziuni care ar putea crea un conglomerat cu o valoare de peste...

Sorana Cîrstea primește o șansă neașteptată! Cum poate ajunge românca la Turneul Campioanelor

Sorana Cîrstea a reintrat în calculele pentru o prezență la Turneul Campioanelor, în calitate de rezervă, după ce retragerea Igăi Swiatek și incertitudinile privind...

Cine conduce cu adevărat? Statul invizibil din spatele guvernelor

Criza politică din ultimele luni a arătat un paradox al democrației românești: politica se schimbă mai repede decât statul. Guvernele se reconfigurează, majoritățile parlamentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă