S-a nascut la 11 noiembrie 1970, intr-o localitate din Republica Moldova (Nicsani), si a venit in Romania sa ne cante si sa ne incante cu melodiile sale. Cine? Nimeni altul decat Pavel Stratan, talentatul artist care ne-a cucerit inimile de la prima melodie lansata la noi. Dupa care au urmat altele! Si mai urmeaza! Stand de vorba cu Pavel, poti avea minunata surpriza de a te intoarce in copilarie si de a-ti aduce aminte cat de frumoasa este o poezie. De fapt, asta inseamna Pavel Stratan: muzica buna, copilarie si poezie.
– Pavel, cine iti scrie versurile?
– Versurile mi le fac singur. De altfel, atat versurile, cat si muzica si aranjamentul orchestral imi apartin. Niciodata nu mi-am permis si nu o sa-mi permit sa cant muzica cuiva. Eu cant numai ceea ce simt eu, nu ce simte altcineva. Doar asa pot reda, sau ma straduiesc sa redau, sentimentele, emotiile, trairile pentru intamplari, personaje, povesti…
– In unele dintre cantecele tale, ne vorbesti despre „Luluta”, „Tanti Nina” etc. Aceste personaje sunt imaginare sau ele chiar exista in viata ta?
– Luluta si tanti Nina, ca si ceilalti „eroi” din cantece, sunt personaje reale cu care am copilarit sau pe langa care am crescut. La fel Ghita, Cota, Vasile Mangu, Zina si toti ceilalti eroi ai mei. Poate ca in unele piese eroul a luat alt nume, dar personajul a fost real. Asa cum este si cazul Lulutei. Este un personaj real, dar nu are acest nume. I-am dat eu nume de „scena”, ca sa zic asa…
– Te regasesti in vreo piesa, te simti ca si cum ai canta despre tine?
– Nu.
– Stiu ca esti casatorit. Ai si copii?
– Da, am o fetita. Cleopatra se numeste si de mai putin de o luna a implinit 3 ani. De un an, merge la gradinita in Bucuresti si ma bucur sa o vad inflorind langa mine si mama ei. Cleopatra m-a ajutat sa exprim cateva din trairile mele, interpretand piesa „Mama” de pe cel de-al treilea album al „Amintirilor din copilarie”, care va fi lansat pe 22 noiembrie la Sala Palatului, in Bucuresti.
– Imi poti spune cateva intamplari hazlii din copilaria ta? Pentru ca sunt convinsa ca nu ai fost chiar „cumintenia intruchipata”.
– Am trait, ca orice copil normal, diverse intamplari. Pentru mine era hazliu tot ce faceam eu mai „deocheat”. De exemplu: legam un manunchi de paie de coada pisicii, ii dadeam foc si mata fugea sub capita de fan, disperata de spaima, saraca, iar noi muream de ras cand vedeam cum incepe sa ia foc fanul… Asta era partea amuzanta. Dar ceea ce, bineinteles, ne atragea corectiile de rigoare din partea tatei era… partea trista. Sau, mare croitor, cum imi imaginam ca sunt, am taiat cojocul mamei si mi-am croit din el manusi. Si, plin de incredere de bravura mea, il asteptam mandru pe tata sa-l impresionez. Bineinteles, iarasi aveam parte de putine laude in urma unor astfel de purtari, va imaginati.
– Si o ultima intrebare: ce reprezinta pentru Pavel Stratan piesa „Visul”? Iti pun aceasta intrebare pentru ca te-am vazut foarte impresionat atunci cand o interpretezi.
– Am scris piesa „Visul” in memoria tatalui meu. Si in ea am pus nu numai sentimente, ci si trairi, emotii, amintiri, tot ceea ce ma lega de tatal meu. Mi-am permis sa fiu eu si sa nu ascund lacrima din coltul ochiului sau din suflet atunci cand mi-l amintesc si mi-l imaginez pe tata…
