Începând de duminică, odată cu intrarea în vigoare a noului mers de tren 2020 – 2021, CFR Călători a introdus mai multe trenuri de pasageri care oferă servicii superioare de tip InterCity, cu o durată redusă de parcurs, confort sporit și cu un cost al călătoriei similar trenurilor InterRegio.
Un alt element de noutate este constituit de parcurgerea distanței Brașov – București în doar 2h si 07′ cu o singura oprire de un minut în Predeal.
Viteza maximă de circulație a fost de 160 km/h, iar viteză medie de peste 100 km/h (comparabilă cu cea a trenurilor Intercity din Uniunea Europeană).
Acest nou tren este compus din vagoane moderne de clasa 1, clasa 2 și vagon restaurant.
„Perechea de trenuri ”Tomis Expres” valorifică proiectele de modernizare a sectoarelor de cale ferată București – Constanța și București – Predeal, părți componente ale coridorului feroviar IV (Coridorul Rin-Dunăre), investiții finanțate din fonduri europene cu contribuție de la bugetul de stat,” mai precizează Ministerul.
Acest nou serviciu ”premium” se adresează atât mediul de business din cele trei municipii, cât și călătorilor care se deplasează în scop turistic atât în zona montană cât și în stațiunile de pe litoral.