34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăPoliticăPutin contestă acuzațiile României, după explozia dronei de la Galați

Putin contestă acuzațiile României, după explozia dronei de la Galați

Putin a afirmat că este prea devreme pentru stabilirea originii aparatului și că o concluzie poate fi trasă, doar după o expertiză tehnică

Președintele rus Vladimir Putin a respins vineri afirmațiile potrivit cărora drona care s-a prăbușit peste un bloc din Galați ar aparține Rusiei și a sugerat că aparatul ar putea fi, de fapt, ucrainean, scrie Reuters. Declarația a fost făcută la Astana, în Kazahstan, unde liderul de la Kremlin a susținut o conferință de presă în marja vizitei oficiale.

„Cine spune că este o dronă rusă?”, a întrebat Putin, afirmând că este prea devreme pentru stabilirea originii aparatului și că o concluzie poate fi trasă doar după o expertiză tehnică.

Președintele rus a susținut că situații asemănătoare au existat și în alte state europene, precum Finlanda, Polonia sau țările baltice, unde suspiciunile inițiale au vizat Moscova, însă ulterior ar fi rezultat că dronele nu aveau legătură cu Rusia. În același context, Putin a ironizat și reacția președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a acuzat Rusia că a depășit din nou limitele prin incidentul produs în România.

Liderul de la Kremlin a afirmat că Bucureștiul ar trebui să prezinte public toate datele anchetei și informațiile legate de drona prăbușită. Reacția Moscovei vine după ce NATO a condamnat comportamentul considerat periculos al Rusiei și a transmis că Alianța va apăra „fiecare centimetru” din teritoriul statelor membre, în urma exploziei produse la Galați în timpul unui atac asupra Ucrainei.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...

Doi cetățeni ucraineni, reținuți după ce au păcălit o femeie să le dea aproape 290.000 de lei

Doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiștii din București într-un dosar de înșelăciune și uz...

Apple revine pe primul loc în topul companiilor mondiale. Nvidia pierde poziția de lider

Apple a redevenit cea mai valoroasă companie listată la bursă, după ce a depășit producătorul de cipuri pentru inteligență artificială Nvidia.Schimbarea vine în contextul...
Ultima oră
Pe aceeași temă